Arabia Saudită, suspectată că l-ar fi spionat pe Jeff Bezos în 2018, cu câteva luni înainte ca Jamal Khashoggi să fie asasinat
Arabia Saudită este suspectată că ar fi încercat să îl spioneze pe unul dintre cei mai bogați oameni din lume, Jeff Bezos.
Șeful Amazon ar fi primit un link, prin intermediul unui mesaj pe WhatsApp, care ar fi conținut un fișier video infectat. Contul ar fi avut legătură cu moștenitorul tronului, Mohammed bin Salman, se arată într-o investigație digitală, conform The Guardian.
Totuși, se pare că nu ar fi fost unicul contact digital între bin Salman și șeful Amazon, întrucât aceștia ar mai fi comunicat prin intermediul WhatsApp. Pe 1 mai 2018, Bezos ar fi primit fișierul, fără ca acesta să îl solicite. Nu este clar, totuși, ce fel de date au fost extrase de pe smartphone-ul unuia dintre cei mai înstăriți oameni din lume.
Este important de menționat că Jeff Bezos deține și The Washington Post, publicația la care lucra Jamal Khashoggi înainte de a fi asasinat în octombrie 2018. Experții și disidenții consultați de cotidianul britanic susțin că Bezos ar fi fost o țintă pentru poziția pe care o are în cadrul ziarului american, care a criticat în nenumărate rânduri guvernarea saudită și alegerile făcute de prințul moștenitor.
Investigația a fost deschisă de echipa șefului Amazon la scurt timp după apariția în presă a unor discuții intime între acesta și amanta sa. Deși tabloidul care a publicat pentru prima oară informația, National Enquirer, susține că nu ar avea implicații în spionarea lui Bezos, se pare că directorul executiv al companiei care deținea Enquirer avea o relație strânsă cu Mohammed bin Salman la vremea respectivă.

Articole asemănătoare
Companiile care minează criptomonede, chestionate de senatorii americani cu privire la consumul energetic
Telegram, amendată în Brazilia pentru că nu a suspendat contul unui politician de extremă dreapta
Cum încearcă presa online să se salveze: HuffPost, cumpărat de BuzzFeed pentru a atrage publicitate
Facebook vrea să facă o rețea de socializare a ”boților”, ca să învețe mai multe despre trollii de pe internet
Netflix intră oficial pe piața podcasturilor: 16 titluri Spotify vor ajunge pe platformă începând cu 2026