
O anchetă despre ”bucătarul lui Putin” a făcut o jurnalistă din Rusia să își dea demisia
O jurnalistă de la o publicație de stat din Rusia a afirmat că s-a simțit presată să își dea demisia de pe post. Motivul ar fi un articol despre ”bucătarul lui Putin”.
Darya Burlakova spune că managementul Tass (ziarul pentru care lucra ca și editor) i-a retras articolul și nu s-a ferit și să arate de ce: întrucât i-ar fi putut afecta afacerile apropiatului președintelui Rusiei.
Este vorba despre o anchetă privind compania de catering Concord, deținută de Evgheni Prigozhin, care ar asigura mâncarea pentru Kremlin, în școli și grădinițe. În cadrul acesteia, Burlakova sugera că produsele puse la dispoziție de Prigozhin nu ar fi fost bune de consum – ba chiar conținea și mai multe declarații ale părinților nemulțumiți, conform The Guardian.
În decembrie a izbucnit o epidemie de dezinterie, însă abia spre finalul lunii ianuarie autoritatea pentru protecția consumatorilor a afirmat public că ar fi fost vorba de așa ceva. Copiii s-ar fi îmbolnăvit după ce au consumat brânză de vaci furnizată de o firmă din vestul Rusiei, cu care Concord a recunoscut că a lucrat până într-un punct – dar nu și în prezent.
„Poate, dacă reportajul meu nu ar fi fost șters, atunci acest izbucnire de dizenterie nu s-ar fi întâmplat. Dar se pare că managementul Tass nu dorește ca personalul lor să scrie lucruri care sunt neplăcute pentru oamenii apropiați de autorități”, a afirmat Burkalova.
Există suspiciuni că Prigozhin, ”bucătarul lui Putin”, ar furniza mercenari pentru acțiunile militare ale Rusiei în Siria și Ucraina, prin intermediul unui contractant militar privat. Totodată, afaceristul a fost sancționat de SUA în legătură cu presupusele încercări de a se amesteca în alegerile prezidențiale americane din 2016.
Articole asemănătoare
Pasagerii avionului deturnat de Lukașenko au povestit momentul arestării jurnalistului Protasevici
Vladimir Putin a semnat legea care i-ar putea permite să rămână președinte până în 2036
Ambasadorul Rusiei în România, după expulzarea unui oficial: „Decizia este incontestabil una neprietenoasă”
Rusia amenință că îl va hrăni forțat pe Aleksei Navalnîi, dacă acesta nu renunță la greva foamei
Elon Musk încearcă să dea vina pe activiști pentru lipsa consiliul de moderare