Netflix are probleme. Compania a pierdut abonați pentru prima dată în ultimii zece ani
Netflix a pierdut 200.000 de utilizatori în primul trimestru din 2022 și se așteaptă ca pierderile să continue în perioada următoare. După ce în ianuarie raporta o stagnare, acum Netflix are probleme în a-și convinge abonații să rămână pe platforma sa.
Pierderea a 200.000 de abonați este prima pierdere de acest gen înregistrată de companie în ultimii ani, conform TechCrunch. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost în 2011, pe vremea când serviciul era la începuturile sale.
Situația se poate dovedi chiar mai grea decât acum. Netlfix se așteaptă ca în jur de două milioane de utilizatori să renunțe la abonament în următorul trimestru, asta în timp ce numărul de nou-veniți deja sub află sub așteptări (2.5 de milioane în loc de 2.7). Compania citează o mulțime de evenimente care i-au îngreunat activitatea, de la pandemia de COVID, inflația globală și până la războiul din Ucraina (faptul că s-a retras din Rusia a costat compania 700.000 de abonați), toate aceste lucruri au venit cu un preț.
”Planul nostru este de a accelera creșterea numărului de vizionări și a veniturilor, continuând să îmbunătățim toate aspectele Netflix – în special calitatea programelor și a recomandărilor noastre, fiind aspectele pe care membrii noștri le apreciază cel mai mult. În ceea ce privește conținutul, ne dublăm eforturile în ceea ce privește dezvoltarea poveștilor și excelența creativă”, a declarat compania în scrisoarea adresată investitorilor analizată de The Verge.
Măsurile Netflix
Ca să traduc puțin din limbajul corporatist al companiei, Netflix o să introducă o serie de măsuri prin care speră să încetinească exodul abonaților și să atragă cât mai mulți din alte zone de pe glob. Încă nu știm care și câte vor fi, însă directorul companiei s-a exprimat public asupra a două dintre ele: plata pentru cei care împart parola cu alți oameni din afara locuinței lor și introducerea unui abonament ceva mi ieftin și care să conțină reclame.
Distribuirea de parole între utilizatori se dovedește atât de populară încât peste 100 de milioane de locuințe cu abonament la Netflix împărtășesc parola cu alte persoane/locuințe. Ca să înțelegi motivația Netflix înainte s-o acuzi că vrea să te dea afară de pe contul prietenului prietenului tău, numărul total de abonați al serviciului este de puțin peste 221 de milioane. Astfel, aproape jumate dintre ei, practic, nu plătesc pentru accesul pe care îl au.
În ceea ce privește implementarea unui abonament care să conțină reclame, directorul Netflix a spus că ia în considerare crearea unui astfel de pachet pentru că -spre deosebire de alți ani- acum compania se află în competiție cu alte platforme de streaming. Netflix vrea să-și diversifice oferta pentru a face față dinamismului pieței, dar și pentru a nu-și înstrăina abonații. Mai ales că alte platforme au anunțat deja că vor să facă lucrul acesta (printre care și Disney+).
”Cei care au urmărit Netflix știu că am fost împotriva complexității publicității și un mare fan al simplității abonamentului. Dar, oricât de mult aș fi un fan al acestui lucru, sunt un fan și mai mare al dreptului de alegere al consumatorului”, a declarat Reed Hastings, directorul companiei citat de Reuters.
În urma anunțui că a pierdut sute de mii de abonați, iar următorul trimestru nu arată încurajator, acțiunile Netflix au scăzut cu peste 25%, conform CNBC.
Articole asemănătoare
Asimptomaticii Covid-19 pot fi detectați cu un tușit prin smartphone
Vor fi NFT-urile următoarele care se vor prăbuși după stablecoins?
O rachetă rusească l-a ucis pe consilierul de securitate al Reuters și a rănit doi jurnaliști
Violența, o grijă a americanilor: 80% cred că lipsa simțului civic va duce la mai multă ură
Aplicația care te învață să depistezi fake news