Meta va înființa o echipă specială pentru combaterea dezinformării din timpul alegerilor pentru PE

Meta a anunțat că va alcătui o echipă specială ce se va ocupa de dezinformarea din jurul alegerilor pentru Parlamentul European. Planul gigantului tech include și combaterea abuzului inteligenței artificiale, care poate fi folosită pentru a răspândi conținut fals despre alegeri.

Cele mai importante măsuri se referă la parteneriatul cu organizațiile de fact-checking (26 la număr, care acoperă 22 de limbi din UE), care va fi extins către Bulgaria, Franța și Slovacia. Echipele de fact-check vor analiza postările suspecte și le vor eticheta ca fiind false, dacă sunt dovedite că dezinformează. De asemenea, Meta va crea un centru special dedicat alegerilor europarlamentare, ce se va ocupa de combaterea dezinformării din jurul acestora.

Pe măsură ce se apropie alegerile, vom activa, de asemenea, un Centru de operațiuni electorale specific UE, care va reuni experți din întreaga companie proveniți din echipele noastre de informații, știința datelor, inginerie, cercetare, operațiuni, politici de conținut și juridice pentru a identifica potențialele amenințări și pentru a pune în aplicare măsuri specifice de diminuare în aplicațiile și tehnologiile noastre în timp real”, a declarat directorul departamentului de afaceri din UE al Meta într-o postare pe blogul companiei.

În plus, conținutul generat de AI va fi și el analizat de organizațiile de fact-check, iar vizibilitatea acestuia în feedul utilizatorilor va fi afectat dacă este găsit ca fiind fals. Cu toatea astea, indiferent dacă dezinformează sau nu, postările generate de programe de inteligență artificială vor fi etichetate ca atare pentru a informa utilizatorii de natura conținutul.

Anunțul Meta vine în urma măsurilor prezentate de TikTok, tot pentru alegerile Parlamentului European, ce vor avea loc între 6-9 iunie. TikTok a declarat că va implementa o secțiune ce poate fi accesată în țările UE, care va conține informații din surse oficiale despre alegerile pentru Parlamentul European. Va fi numită ”Election Centre” și va putea fi accesată direct din aplicație.

În cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen de săptămâna trecută, un grup de 20 de companii din sectorul tech, inclusiv marii dezvoltatori de programe de inteligență artificială, au semnat un acord care prevede ca acestea să combată dezinformarea electorală din acest an. Printre cei mai importanți semnatari se numără OpenAI, Microsoft Meta și TikTok.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri