Mai mulți jurnaliști au murit în Mexic decât în războiul din Ucraina. Alți doi lucrători media, uciși în plină stradă
Mai mulți jurnaliști au murit în Mexic în 2022 decât în Ucraina, de la începutul conflictului. Alte două asasinate au avut loc la începutul acestei săptămâni în țara din America de Nord, bilanțul crescând astfel la 11.
Procuratura statului mexican Veracruz a anunțat că Yessenia Mollinedo, directorul publicației El Veraz, și reporterul Sheila Garcia stăteau în mașină, în fața unui magazin alimentar din orașul Cosoleacaque, atunci când au fost împușcați de doi atacatori neidentificați, informează Reuters.
„Toate liniile de anchetă vor fi urmărite, inclusiv orice legătură cu activitățile lor jurnalistice”, a scris biroul procurorului general, pe Twitter.
Decesul celor doi jurnaliști vine la doar patru zile după ce un alt lucrător media, fondator al site-ului Fuentes Fidedignas, Luis Enrique Ramirez, a fost găsit mort pe marginea unei autostrăzi din nordul statului Sinaloa. Nici în cazul acestuia nu este clar cine i-a luat viața.
Mexic, cel mai periculos stat pentru jurnaliști
Mexic a reușit performanța de a fi cea mai periculoasă țară care nu se află în conflict militar pentru jurnaliști. În ultimii trei ani, de când președintele Andres Manuel Lopez Obrador și-a preluat mandatul, numărul atacurilor asupra lucrătorilor media a crescut cu 85%.
Șapte jurnaliști au fost uciși în tot anul trecut, față de 11 în primele cinci luni ale anului 2022.
Prin comparație, în Ucraina, țară care se află de pe 24 februarie în război cu Rusia, au fost uciși doar șapte jurnaliști pentru faptul că lucrau în presă.
În ciuda faptului că autoritățile din Mexic promit că asasinii jurnaliștilor vor fi prinși, în 90% dintre crimele de acest fel există impunitate. Nici măcar protestele, din ce în ce mai frecvente, nu par să determine statul să își schimbe practicile. În mod oficial, guvernul dă vina pentru asasinate pe carteluri, însă criticii susțin că făptuitorii și șefii acestora sunt protejați.
Articole asemănătoare
Acuzațiile de ”fake news” au adus 30 de jurnaliști după gratii
Republica Moldova și SUA au încheiat un parteneriat împotriva dezinformării externe
Google implementează un motor complex de asistență: căutări pe bază de content, nu doar cuvinte
Uniunea Europeană vrea să construiască o rețea de sateliți care să asigure internet de mare viteză
Tensiuni diplomatice: Doi jurnaliști italieni, forțați să părăsească Rusia pentru siguranța lor