Macron, ironizat de Politico pentru o ieșire la adresa jurnaliștilor: „Psiholog pentru presa europeană”
Politico a publicat recent un editorial dur la adresa președintelui Franței, Emmanuel Macron, după ce acesta a avut o ieșire la adresa jurnaliștilor europeni, care-l întrebau despre apelul președintelui Joe Biden de a renunța la brevetele de vaccin împotriva coronavirusului.
„Epidemiolog-șef, think-tanker-in-chief și acum se limitează la presa europeană – se pare că nu are sfârșit talentele președintelui francez Emmanuel Macron”, se arată la începutul articolului semnat de Rym Momtaz.
Prezent la Summitul UE de la Porto, liderul francez le-a ”pus” jurnaliștilor prezenți „o întrebare aproape psihologică”. „Când în urmă cu un an, noi, europenii, lansam ACT-A, schema globală de luptă împotriva Covid-19, atunci nu ați venit să spuneți «Iată! Europenii dețin ascendentul moral. Iată! Statele Unite nu îi urmează!». Și acum, când Statele Unite vin în urma noastră, lucru care se întâmplă, acum spuneți că asta reprezintă leadership moral”, a continuat acesta.
Mai mult decât atât, articolul Politico arată că Macron le-a mai spus reporterilor că el nu poate „să le trateze complexele pentru că el nu are niciunul” – afirmație taxată ulterior de publicație dur.
„În ultimele zile, Macron a părut din ce în ce mai exasperat de comparații cu administrația Biden. El a insistat în repetate rânduri reporterilor că SUA sunt cele care încearcă să țină pasul cu problemele climatice, solidaritatea privind vaccinurile și lupta împotriva discursurilor de ură online și a conținutului terorist.
Nu că ar avea vreun fel de complex, desigur”, concluzionează articolul.

Articole asemănătoare
Unul dintre editorii seniori ai New York Times a demisionat din cauza unui articol controversat
Autoritățile au închis un site, el a revenit – cu un domeniu schimbat
Zeci de ONG-uri fac apel la advertiseri să ceară menținerea actualelor norme ale Twitter
Șeful Sputnik Moldova a fost expulzat de autoritățile de la Chișinău
Internetul din teritoriile ucrainene ocupate este redirecționat prin operatori ruși