![](https://mediastandard.ro/wp-content/uploads/2020/08/08210804-scaled-1-1920x1221.jpg)
Legătura dintre dezinformarea privind COVID-19, social media și nerespectarea măsurilor de siguranță
Dezinformarea din jurul COVID-19 a stârnit un nou val de interes pentru studierea fenomenului. Un studiu publicat în revista Psychology Science afirmă că oamenii răspândesc informații eronate pentru că nu reușesc să își dea seama dacă conținutul este real sau fals, în timp ce un alt studiu arată că nerespectarea măsurilor de distanțare socială ar avea legătură cu nivelul capacității cognitive. Recent însă, mai mulți cercetători de la Universitatea McGill din Montreal și-au propus să afle legătura dintre social media și dezinformarea privind COVID-19.
Raportul, publicat în Misinformation Review, sugerează că persoanele care își iau informațiile de pe social media sunt mai predispuse să aibă preconcepții privind actuala pandemie, în timp ce „Cei care consumă mai multă media tradițională au mai puține percepții greșite și sunt mai susceptibili să urmeze recomandările de sănătate publică, precum distanțarea socială”.
CITIȚI ȘI: Nerespectarea măsurilor de distanțare socială ar avea legătură cu nivelul capacității cognitive
Pentru a stabili cât de poluate cu informații false sunt rețelele de socializare, au fost analizate milioane de tweet-uri, precum și toate articolele publicate pe nouăsprezece site-uri de știri canadiene.
Spre deosebire de articolele și statusurile de pe platforme precum Twitter și Facebook, mass-media tradițională încurajează mai des respectarea măsurilor de siguranță, indică cercetătorii.
”Pentru a evalua impactul acestui nivel mai mare de dezinformare, am efectuat un sondaj reprezentativ la nivel național, care a inclus întrebări despre percepții greșite comune cu privire la COVID-19, percepții despre risc, respectarea distanțării sociale și expunerea la știri tradiționale și la social media. Constatăm că a fi expus la mass-media de știri este asociat cu mai puține percepții greșite și mai multă respectare a distanțării sociale, în timp ce, în schimb, expunerea la rețelele de socializare este asociată cu mai multe percepții greșite și cu o mai mică respectare a distanțării sociale”, se arată în studiu.
Articole asemănătoare
Masacru la Kabul. ”Nu vom uita. Nu vom ierta. Vă vom vâna”, spune Biden de la Washington
Noutăți în inteligența artificială din medicină: algoritmi, senzori, roboți terapeutici
Editiadedimineata: Microsoft, Salesforce și Oracle participă la realizarea unui „certificat digital de vaccinare”
Presa din România a preluat afirmațiile înșelătoare despre ”reclasificarea” pericolului COVID de către Norvegia
Guvernul britanic vrea să relaxeze regulamentul GDPR