La ce s-au uitat românii de Crăciun: filmele de pe ProTV și Antena 1, dar și la România TV

Primele două zile de Crăciun i-au prins pe români într-o situație atipică: mai mult pe acasă decât la rude, spre deosebire de alți ani, când vizitele făcute celor apropiați nu reprezentau un risc.

Acest lucru se reflectă și audiențele posturilor TV, care au fost un pic mai mari față de cele din aceeași perioadă a anului trecut. În 2020, în ziua de Crăciun, filmele au fost cele care au atras cei mai mulți telespectatori, însă în top s-a aflat și un post de știri, conform Paginademedia.ro.

La nivel național, în intervalul orar 20:30 – 23:00, peste 1,7 milioane de români au urmărit în fiecare minut filmul ”Fast and Furious 8”, de pe ProTV. Pe locul doi s-a poziționat Antena 1, care a rulat clasicul ”Albă ca Zăpada”, urmat la diferență mică de Kanal D. Surpriza vine însă de la România TV, al cărui interviu cu Gigi Becali – de aproape două ore – a fost urmărit de 877.000 de români în fiecare minut, clasându-se astfel pe poziția a patra la nivel național.

În ceea ce privește mediul urban, clasamentul este dominat tot de ProTV, însă România TV urcă pe poziția a doua, iar Kanal D ajunge pe locul patru.

A doua zi de Crăciun, între ”Pinguinii domnului Popper” și ”oculta USR” de la România TV

Și pe 26 decembrie, în intervalul orar 20:00 – 22:00, cei mai mulți români s-au uitat pe ProTV, la filmul cu Jim Carrey – ”Pinguinii domnului Popper”. Antena 1 nu a mai reușit performanța din seara precedentă, lungmetrajul ”Hobbitul” fiind urmărit de doar 782.000 de români pe minut.

Poziția a doua a fost ocupată însă de România TV, care a reușit să adune în cele două ore o medie de 953.000 de telespectatori pe minut. Conform Paginademedia.ro, postul de știri a abordat mai multe subiecte în intervalul orar, fiind invitată de la ora 20:00 și senatoarea AUR Diana Șoșoacă. Însă, conform aceleiași surse, după ora 21:00 s-a dezbătut în platou situația ”ocultei” din USR.

”Adevărul cutremurător despre USR. Oculta din spate” a fost una dintre burtierele redate de România TV. Conform fragmentelor publicate de Paginademedia, postul TV ar fi prezentat un material, sub forma unui documentar, care afirma că formațiunea politică ar fi ”fabricată” de SRI, prin intermediul unei asociații studențești.

La nivel urban, clasamentul a rămas neschimbat, însă publicul tânăr a fost mult mai puțin interesat de subiectele propuse de postul România TV.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri