Cum s-a văzut în presă prima zi din campania de vaccinare anti-COVID

Europa a marcat, într-un semn discret de unitate, începutul campaniei de vaccinare anti-COVID. În România, presa a relatat cu conștiincionzitate fiecare informație importantă privind acest subiect, începând de la demararea procesului de imunizare a primelor cadre medicale până la declarațiile autorităților cu privire la viitoarea tranșă.

Au existat, totodată, și derapaje – însă e important de menționat că au fost mult mai puține față de alte situații, semn că marea majoritate a publicațiilor au înțeles importanța momentului.

Bilanțul primei zile de vaccinare, cu tot cu emoții

Mediafax și Revista22 se regăsesc printre publicațiile care au realizat un bilanț al numărului de persoane imunizate în prima zi. Aproape 1000 de cadre medicale din spitalele de boli infecțioase au primit, în cele șapte ore, vaccinul, conform datelor transmise duminică seară de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Nu au fost înregistrate reacții adverse, însă emoțiile în rândul celor care au primit doza de vaccin au existat. Conform Stirileprotv, Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timişoara, a avut „nişte emoţii, eu chiar sunt un astmatic plurialergic, dar cu toatea astea vaccinul a trecut cu bine şi nu sunt reacţii adverse”.

Și în presa locală s-a regăsit subiectul. Tion.com, un site timișorean, a titrat: „Primele doze de vaccin împotriva Covid-19 au fost administrate la Timișoara. Doctorul Musta, după vaccin: «Vom începe să ducem o viață normală»”.

Antena 3, în ciuda titlului lipsit de context, a prezentat experiența dr. Adrian Marinescu, de la spitalul Maei Balș din București. Acesta a declarat că totul a decurs ușor: „Mai degrabă am simţit entuziasm şi nerăbdare, pentru că îmi doream să începem să ne ocupăm de pandemie. Până acum, o altă soluţie care să fie consistentă şi să rezolve situaţia nu a existat. De asta ne gândeam la vaccinare (…) Va urma o perioadă grea. Vor fi nişte luni dificile, indiferent că vom putea vorbi sau nu de un al treilea val (al epidemiei) iar până îşi va face vaccinul efectul va mai dura. Până atunci, facem ceea ce am învăţat deja”.

Însă cel mai important moment regăsit astăzi în presă este cel privind primul vaccin făcut pe teritoriul României. Cadrul medical care l-a primit, o asistentă de la Institutul Național „Matei Balș” din Capitală, s-a aflat în echipa care a preluat primul pacient COVID din România, pe 27 februarie.

„«Este începutul sfârșitului pandemiei», a declarat Mihaela Anghel după vaccinare, precizând că se simte privilegiată pentru faptul că a fost prima persoană din România vaccinată. «Nu a durut, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut», a spus asistenta, care a recomandat românilor «să deschidă bine ochii și să se vaccineze pentru a scăpa de această greutate»”, a scris Digi24.ro, care a numit evenimentul un ”eveniment istoric”.

Primul cadru medical vaccinat împotriva COVID, din România / sursa foto: Gov.ro

 

Bilanțul vaccinării nu stopează bilanțul pozitivilor

În mod evident, administrarea primelor doze de vaccin nu va realiza o magie: bilanțul persoanelor depistate pozitiv cu COVID a venit și astăzi, așa cum se întâmplă de aproape un an.

Presa a reacționat în mod diferit, după propriile practici: Capital și-a păstrat linia titlurilor inflamatoare, în timp ce alte publicații (precum Europa Liberă) a păstrat un ton ceva mai distant – marcând, totuși, că ziua de 27 decembrie a fost și cea în care a început vaccinarea pe teritoriul UE.

„Bilanţ COVID-19, 27 decembrie! Alertă în România. Câte cazuri noi de coronavirus s-au găsit în prima zi de vaccinare” scrie Capital, în timp ce Europa Liberă titrează: „Bilanț COVID: Peste 2 mii de noi cazuri, în ziua în care începe campania națională de vaccinare”. E important totuși de menționat că cele două evenimente (cazurile de COVID și vaccinarea) nu au legătură între ele, fiind – totuși – abia prima zi de vaccinare).

Un alt titlu neinspirat – dar care sigur a atras ceva vizualizări – marca Capital este „Nu vom scăpa de COVID-19 10 ani! Omul care a produs primul vaccin din lume aruncă bomba”, făcând referire, de fapt, la declarația lui Ugur Sahin, cel care deține BioNTech. Cercetătorul a afirmat, într-adevăr, că ne vom confrunta cu noul coronavirus și după ce țările își vor atinge targetul de vaccinare, însă asta nu înseamnă neapărat că situația nu se va îmbunătăți considerabil. (Pentru context, primul vaccin împoriva poliomelitei a apărut în anii ’50, iar începând din 1988, cazurile de poliomielită au scăzut cu peste 99%, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Poliomelita nu a fost eradicată complet.)

Când ar trebui să sosească a doua tranșă de vaccinuri

Deși România s-a aflat printre țările care a primit la timp numărul de doze cerute, opt țări ar fi primit cu întârziere transportul, din informațiile puse la dispoziție de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19. De vină ar fi fost niște „probleme tehnice ale producătorului”, notează Hotnews.ro.

Este de așteptat ca următoarea tranșă să ajungă în România în două etape, pe 29 și 30 decembrie, la o zi întârziere față de momentul programat inițial. De vină ar fi, și de această dată, a producătorului, „pentru că încă nu au fost încărcate cutiile cu vaccin”, informează Digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *