Jurnaliștii ucraineni, premiați cu premiul Pulitzer pentru curajul lor

Jurnaliștii ucraineni au fost premiați cu premiul Pulitzer, administratorul Marjorie Miller afirmând că acțiunile susținute ale acestora sunt dovada „curajului, rezistenței și angajamentului asupra raportului veridic în timpul invaziei crude a tării lor de către Vladimir Putin și războiului de propaganda în Rusia”.

„În profida bombardamentelor, răpirilor, ocupării și chiar morții în rândul lor, aceștia au persistat în efortul de a oferi imagini cu acuratețe ridicată despre realitatea teribilă, făcând o onoare atât Ucrainei, cât și jurnaliștilor întregii lumi”, a mai scris board-ul.

The Guardian precizează faptul că au fost deja omorâți 7 jurnaliști în Ucraina de la începutul invaziei Ruse, dintre care 3 sunt ucraineni. Organizația internațională neguvernamentală și non-profit Reporteri fără Frontiere transmite îngrijorarea pentru faptul că „un sfert din jurnaliștii omorâți de la începutul anului 2022” au fost în Ucraina, totodată menționând că actul acesta reprezintă crimă de război.

Nu este un secret faptul că Rusia a început un război hibrid în care implică masiv și propaganda, și dezinformarea, drept unelte pentru încercarea creării unei opinii publice prietenoase. Un astfel de exemplu poate fi observat chiar și în discursurile președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, care susține neîncetat că Ucraina este un stat neo-nazist, folosindu-se de așa-zisele dovezi necredibile.

Jurnaliștii reprezintă un impediment în atingerea scopului de a justifica anumite acțiuni, de a construi un context favorabil „operațiunii militare speciale”. Intrând pe teritoriul unui stat democratic și suveran cu tancurile, Rusia a încercat să se proiecteze drept salvatoare și eliberatoare. Totuși, legitimitatea se pierde în momentul în care atrocitățile sunt dovedite de jurnaliști, Bucha fiind doar unul din nenumăratele cazuri

O altă informație pe care nu o vrea răspândită este situația reală în care se află armata rusă. Mitul marii armate roșii, a doua sau a treia cea mai puternică din lume, a fost destramat complet de imaginile și videoclipurile care sunt exportate de jurnaliști din Ucraina. Or, această obsesie de a întruchipa o măreție neexistenă se poate observa și din ultimul discurs al lui Putin de pe 9 mai, în care spunea că Rusia a reacționat ca un stat „puternic”.

Pentru combaterea dezinformării, singura prescripție posibilă este adevărul, iar adevărul poate fi transmis mai departe numai dacă jurnaliștii își păstrează „curajul, rezistența și angajamentul față de raportul veridic” de care vorbea administratorul premiului Pulitzer. Dimpotrivă, pentru Rusia, acesta este scenariul cel mai negativ. De aceea, pentru descurajare, jurnaliștii sunt vizați de soldați. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *