Jurnaliștii Maria Ressa și Dmitry Muratov, premiați la Oslo cu Nobelul pentru Pace

Libertatea presei este un atribut esențial unui regim democratic, dar care întâmpină din ce în ce mai multe amenințări, motiv pentru care comitetul de la Oslo a decis ca în acest an să acorde premiul Nobel pentru pace unor reprezentanți ai jurnalismului care luptă cu tot ce le stă în putință să oprească oprimările informării libere.

Maria Ressa, jurnalista din Filipine, fondatoare a site-ului de știri Rappler și Dmitry Muratov, ziaristul rus, Dmitry Muratov, care activează ca redactor șef al publicației independente Novaya, sunt câștigotorii premiului Nobel pentru Pace 2021. Evenimentul de decernare a avut loc vineri, 10 decembrie, la Oslo.

Premiul decernat constă într-o diplomă, o medalie de aur și un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (975.000 de euro, 1,10 milioane de dolari) care urmează să fie împărțit între cei doi laureați.

Ressa, în vârstă de 58 de ani, riscă să fie condamnată la închisoare, fiind acuzată în 7 dosare penale deschise în Filipine, pentru calomnie cibernetică. Aceasta are deja o condamnare pentru care așteaptă rejudecarea, iar pentru a participa la ceremonia de premiere a trebuit să-și plătească taxa de cauțiune și să obțină acordul instanțelor de judecată pentru a călători în Norvegia.

Dmitri Muratov este unul din fondatorii puținelor publicații democratice ruse, Novaya Gazeta lansate în 1993, care realizează investigații aprofundate asupra problemelor legate de drepturile omului, corupție și abuz de putere. La cei 60 de ani ai săi, ziaristul își deplânge șase colegi de redacție care au fost uciși din cauza amenințării resimțite de regimul rus pentru investigațiile desfășurate asupra corupției, violenței poliției, arestărilor ilegale ori fraudei electorale. Printre aceștia se numără și Anna Politkovskaya, ucisă în 2006, după publicarea cărții „Rusia lui Putin” despre regimul Rusiei moderne.

Potrivit unui raport întocmit de Reporteri fără Frontiere până la 1 decembrie, cel puțin 1.636 de jurnalişti au fost uciși în întreaga lume în ultimii 20 de ani, dintre care 46 de la începutul anului.

sursa foto: twitter.com/philstarlife

Rîpeanu Antonia:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri