
Jurnalist chemat la poliție pentru ”tulburarea liniștii publice cu ocazia publicării unor articole”, la ordinul primarului din Târgu Mureș
Un jurnalist din Târgu Mureș l-a deranjat atât de tare pe primar, încât acesta a pus să fie chemat la secția de poliție dintr-un motiv ireal: ”tulburarea liniștii publice cu ocazia publicării unor articole”.
Msnews.ro, așa cum este caracterizat chiar de către proprietar, este „un ziar care scrie despre viața din județul Mureș, cu bune și rele”. Pe de altă parte, se pare că această redacție i-a supărat pe oficialii Primăriei, încât aceștia s-au plâns chiar și pe Facebook, conform Libertatea.
Mesajul de pe pagina oficială a instituției afirma: ”În urma analizării mai multor materiale publicate de jurnalistul msnews.ro”, s-a ajuns la concluzia că ”vorbim de atacuri constante la adresa primarului sau a altor angajați din instituție, atacuri care lezează onoarea și demnitatea acestora”.
Conform publicației citate anterior, jurnalist Cătălin Vischi a fost citat la secția de poliție ”pentru lămurirea aspectelor sesizate de către Primărie Muncipiului Tg Mureș privind încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice cu ocazia publicării unor articole pe siteul msnews.ro”, după cum se arată în citație.
Patronul ziarului online Msnews.ro trebuia să se prezinte pe 13 februarie, însă acesta n-a participat. ”Azi nu am fost, l-am sunat pe polițist, i-am spus că știu că e un abuz, că e un sistem militarizat și execută ordine, dar că voi veni, însoțit de un avocat”, a declarat jurnalistul pentru Libertatea.
Articole asemănătoare
Schimbări în managementul stațiilor Digi24
Facebook, metodă inedită de a lupta cu știrile false din India
Rușii caută sfaturi pe Google despre cum să plece din țară sau să scape de armată
A dezvoltat sau nu Google o inteligență artificială conștientă?
Dezinformarea despre schimbările climatice a crescut vertiginos pe Twitter