Îngrijorările cresc pentru jurnalista chineză care ar fi trebuit să fie eliberată
La aproape o săptămână după ce ar fi trebuit să fie eliberată, jurnalista chineză Zhang Zhan încă nu a luat contact cu lumea exterioară. Îngrijorările pentru situația sa au crescut, tot mai multe voci considerând că este posibil ca jurnalista să fie încă sub atentă supraveghere, chiar și în afara închisorii.
Reporteri fără frontiere a declarat că nu a putut contacta familia lui Zhan, deoarece aceasta a fost recent amenințată să nu contacteze presa sau organizațiile străine, conform The Guardian.
„Nu știm dacă au fost amenințați, dacă sunt supravegheați sau dacă au fost luați de acolo”, a declarat Aleksandra Bielakowska, reprezentant al filialei din Taiwan a organizației Reporteri fără frontiere.
De altfel, apelurile telefonice efectuate marți și miercuri către închisoarea de femei din Shanghai, unde era ținută jurnalista, nu au primit răspuns.
Chiar dacă a fost eliberată din închisoare, este posibil ca Zhan să se afle în continuare sub o supraveghere dură din partea autorităților. Unul dintre foștii săi avocați a declarat pentru The Guardian că este posibil ca ea să fi fost „luată în vacanță” – un eufemism pentru situațiile în care poliția din China obligă o persoană considerată problematică să plece într-o excursie cu însoțitor pentru a o ține sub supraveghere.
Chiar și Ambasada SUA în China și-a exprimat îngrijorarea, într-o declarație publicată pe 16 mai: „Statele Unite ale Americii sunt profund îngrijorate de informațiile conform cărora jurnalista chineză Zhang Zhan a dispărut după ce a fost eliberată din închisoarea pentru femei din Shanghai la 13 mai, după patru ani de închisoare (…) Reiterăm apelul nostru către RPC de a respecta drepturile omului ale dnei Zhang, inclusiv prin încetarea imediată a măsurilor restrictive cu care se confruntă aceasta și toți jurnaliștii din RPC, care includ supravegherea, cenzura, hărțuirea și intimidarea. Jurnaliștii din RPC ar trebui să fie în siguranță și să poată relata liber”.
Wuhan, prin ochii lui Zhan
La doar câteva zile după ce Wuhan a fost închis oficial, jurnalista a călătorit din Shanghai pentru a realiza un reportaj din orașul de unde s-au răspândit primele cazuri de COVID-19. Zhan a petrecut următoarele trei luni documentând realitățile din jurul ei: viața locuitorilor din Wuhan, sistemul de sănătate suprasolicitat, magazinele goale. Reportajele ei au oferit restului lumii o imagine mai clară a ceea ce s-a întâmplat în China.
Într-o înregistrare video publicată la două săptămâni după ce a ajuns în oraș, ea a spus: „Nu găsesc nimic de spus pentru că totul este acoperit. Aceasta este problema cu care se confruntă acum această țară: orice opinie contrară din partea noastră ar putea fi (respinsă ca) «zvonuri»”.
„Ei ne întemnițează în numele prevenirii pandemiei și ne limitează libertatea… Dacă nu putem obține adevărul, dacă nu putem sparge monopolul lor asupra adevărului, lumea va fi lipsită de sens pentru noi”, a adăugat Zhan.
Articole asemănătoare
Meta a ascuns postările despre masacrul de la Bucha
Whistleblower-ul Twitter, chemat în fața Senatului american
Un videoclip despre Trump, vândut cu 6,6 milioane de dolari. Lucrarea a fost autentificată prin blockchain
„Project Guardian”, programul Twitter de protejare a conturilor predispuse la hărțuire online
Ambasada SUA în România, mesaj de susținere pentru jurnaliștii Digi24 trimiși în Israel