Informațiile financiare ale partidelor, adunate într-o bază de date. De ce donații s-au bucurat formațiunile politice
ONG-ul Expert Forum (EFOR) a pus la dispoziție o bază de date cu informațiile financiare ale partidelor, din 2006 și până anul trecut, precum donațiile, cotizațiile, împrumuturile și subvențiile acestora.
Într-un interviu acordat Ziare.com, Septimius Pârvu, expert în bună guvernare și procese electorale în cadrul Expert Forum, explică că evoluția surselor de finanțare ale partidelor politice au evoluat în timp, însă principala cauză a schimbărilor produse este modificare legislației.
Cine a avut ”lipici” la donații
”De exemplu, în 2018 legea s-a schimbat și subvențiile au crescut foarte mult, de treizeci de ori în 2018. Practic, avem sute de milioane de lei. Limita maximă ar fi fost de 400 de milioane de lei. Nu s-a ajuns la acea limită, dar oricum ar fi fost o sumă foarte mare. Practic, avem o infuzie foarte mare de fonduri publice către partidele politice și asta a dus la o scădere semnificativă a donațiilor private”, a spus acesta.
Rezultaltul? Pârvu afirmă că una dintre urmări este împuținarea sigură a donatorilor, dar și că „campaniile și partidele au ajuns să fie finanțate de la stat”.
Cu toate astea, donațiile nu s-au oprit întru totul, ba chiar au mai existat donații generoase. Chiar anul trecut, PNL a primit de la propriul său consilier local din județul Vrancea, Ana Maria Dimitriu, suma de 1,4 milioane de lei (aproximativ 300.000 de euro). Este, de altfel, și cea mai mare donație făcută de o persoană fizică unui partid din 2006 și până în prezent.
Partidul Conservator – ce a fost și ce-a ajuns
În ceea ce privește donațiile persoanelor fizice, o societate comercială a obținut recordul pentru numărul de donații efectuate: Rexcam Prod SRL, condusă de Gheorghi Obreja (acum ALDE) din 2006 și care obține mai multe contracte publice cu Consiliul Județean Brăila la vremea la care acesta era liderul organizației locale a PC și consilier județean. Următoarea din listă, SC Obiobra Cons SRL, este deținută tot de Obreja și familia sa, iar ambele firme au făcut donații constante Partidului Conservator.
Un loc special îl primește și Grivco SA, compania fondată și controlată de afaceristul Dan Voiculescu, care a ieșit pe locul doi la dărnicie – după ce, în perioada 2006-2012, a oferit Partidului Conservator 727000 de lei în donații.
„Personal, cred că finanțarea ilegală s-a mai redus un pic din 2015. Adică nu știu dacă avem chiar valize de bani ca în anii de glorie, în schimb, s-a mutat foarte mult înspre subvenții. Problemele legale și haiducia legată de cheltuirea banilor au mers în zona subvențiilor ți avem cazul Drăghici, avem niște dosare penale la DNA și avem rapoartele Curții de Conturi, care ne arată că partidele cheltuie banii complet aiurea, din bani publici”, a mai spus Septimius Pârvu pentru Ziare.com.
Articole asemănătoare
Cum a reacţionat presa online la prelungirea negocierilor pentru noul Guvern
Surprize, Surprize. Unul dintre atacatorii de la Capitoliu a fugit în Belarus
Nivelul utilizării problematice a social media de către adolescenți este în creștere
Visegrad24, contul de Twitter citat de mulți, dar în care puțini ar trebui să se încreadă
Propaganda ISIS folosește o nouă armă în mediul online: emoji-urile