Grecia, acuzată că limitează libertatea presei în încercarea de a combate dezinformarea

Propunerile de modificare a codului penal grec, care ar urma să penalizeze dur răspândirea de fake news, au stârnit acuzații grave din partea jurnaliștilor.

În rândul industriei media există îngrijorări că, dacă legea va fi modificată, aceasta va fi folosită pentru a limita libertatea de exprimare a presei. Sindicatul jurnaliştilor eleni ESIEA a avertizat că „există pericolul ca Justiţia să intervină şi să restrângă libertatea de exprimare garantată constituţional cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, conform Greekreporter.

Și Institutul Internațional de Presă (IPI) a condamnat modificările legislative disputate în Parlamentul elen, afirmând că „definiția vagă a proiectului de lege și sancțiunile punitive ar submina libertatea presei și ar avea un efect de răcire într-un moment în care jurnalismul independent este deja sub presiune în Grecia”.

Ce spune noua lege

Controversa se poartă în jurul articolul 36 din noul cod penal, care afirmă că oricine diseminează pe internet informații false, care pot genera panică sau pot dăuna încrederii publicului în economia națională, capacitatea de apărare a țării sau sănătatea publică, va fi condamnat la cel puțin trei luni de închisoare, plus o amendă.

Dacă fapta este săvârșită în mod repetat prin intermediul unei publicații, acuzatul va primi șase luni în spatele gratiilor, alături de patronul organizației unde a fost publicată dezinformarea.

„Oricine din neglijență se face vinovat de oricare dintre faptele prevăzute la alineatul precedent va fi pedepsit cu închisoare de până la un an sau cu amendă”, se mai arată în textul propunerii.

Grecia, pe un drum pericul

Deși Grecia este una dintre cele mai vulnerabile state din Uniunea Europeană în fața dezinformării, adoptarea unei astfel de legislații va plasa statul elen pe lista statelor care, în mod conștient sau nu, limitează libertatea presei.

Iar o astfel de măsură ar putea face mai mult rău decât bine, deși ar putea părea a fi o scurtătură spre rezolvarea unei probleme care plutește deasupra Occidentului de mult timp. Legile anti-fake news reprezintă o amenințare la adresa democrației prin capacitatea lor de utilizare abuzivă.