Facebook va plăti o amendă ”istorică” pentru implicarea sa în scandalul Cambridge Analytica

Una dintre cele mai mari companii tehnologice din lume, Facebook, urmează să plătească o amendă impresionantă, după implicarea sa în scandalul Cambridge Analytica.

Sancțiunea a fost aplicată de către Comisia Federală pentru Comerț (Federal Trade Commission) în urma unei anchete întinse pe un an. Facebook a fost găsită vinovată că și-a înșelat utilizatorii că datele lor sunt private și protejate, deși informațiile sensibile a 87 de milioane de persoane înregistrate pe Facebook au fost expuse firmei de consultanță politică, conform The Guardian.

Pentru asta, compania lui Mark Zuckerberg va trebui să plătească 5 miliarde de dolari. Este considerată una dintre cele mai mari sancțiuni impuse de către SUA, precum și cea mai mare aplicată în cazul protecției datelor cu caracter personal.

Dat fiind faptul că sancțiunea a fost hotărâtă cu acordul comun al FTC și Facebook, Zuckerberg nu s-a arătat nemulțumit. Ba chiar a afirmat că amenda este una istorică și că se angajează să îmbunătățească ”modul în care fac produse și cum conduc compania”. În postarea sa, CEO-ul Facebook a spus că aceste schimbări vor depăși chiar și cerințele impuse de legea americană.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri