Ceremonia ținută joi seara la Ateneul Român, cu ocazia preluării președinției Consiliului UE de către România, a fost una solemnă, în care s-au sublin…
În anul 2018 am fost martorii dezvoltării și diversificării războiului hibrid purtat de Rusia împotriva Occidentului. Campaniile de dezinformare au vi…
Pe bună dreptate, capacitatea României de a face față cerințelor venite odată cu preluarea preșidinției Consiliului UE a fost pusă la îndoială. Principalele motive de îngrijorare par a fi disputele politice, discrepanța dintre cerințele societății ci…
Daniel Dragomir, condamnat în primă instanță într-un dosar de corupție, a anunțat săptămâna aceasta pe contul său de Facebook că va înființa un partid…
O glumă a unui medic stomatolog din Arad, care a postat pe pagina sa de Facebook poza unui castel din Germania, spunând că „bijuteria” se află în comu…
Propaganda rusă, operațiunile de dezinformare și atacurile cibernetice îi țintesc nu doar românii obișnuiți, ci și pe liderii acestora, a declarat șeful Direcţiei Operații din Statul Major al Apărării, generalul de brigadă Marian Botea, într-un inter…
De curând, o știre de pe Sputnik mințea audiența că cetățenii români, dar și moldovenii care dețin cetățenia română, ar fi obligați să-și schimbe pașa…
Rețeta manipulării perfecte, folosită de o publicație de renume din online-ul românesc, sună cam așa: pericol iminent, un eveniment patriotic, un stat…
Mediastandard.ro a mai vorbit în trecut despre cum s-a poziționat presa românească privind Pactul ONU pentru o migrație sigură. Reacțiile din online veneau la scurt timp de la anunțul făcut de Guvernul României, conform căruia țara noastră avea să ad…
Ziua de miercuri a început într-un mod nefericit pentru jurnalistul turc Kamil Demirkaya: autoritățile române l-au ridicat încă din zori pentru a înce…