Investigația desfășurată de Rise Project în cazul documentelor de la TelDrum aflate într-o valiză a încins spiritele în România, mai ales la nivel îna…
Sâmbătă seara, internetul a luat-o razna. O simplă notiță făcută pe cea mai mare platformă de socializare a publicației Rise Project a reușit să stârn…
La scurt timp de la declanșarea scandalului cu miraculoasa valiză TelDrum, senatorul PSD Robert Cazanciuc face o declarație privind profesia de jurnalist.
Mai exact, social-democratul susține că lipsa unui cod deontologic ar putea duce la a scrie …
De când a ieșit România de sub regimul ceaușist, am tot văzut derapaje ale oamenilor politici la adresa presei - deși sunt niște oameni care nu numai …
Șaizeci de minute - atât a durat până când autoritățile s-au dezmeticit pe 30 octombrie 2015, seara în care clubul Colectiv a luat foc. Aproximativ o …
Discursul președintelui Klaus Iohannis ținut în fața Parlamentului European vine la scurt timp de la apariția îndoielnică a Vioricăi Dăncilă la Strasbourg și la numai o zi de la apariția unui pamflet francez la adresa premierului român.
Este evide…
Cei care urmăresc tacticile de comunicare ale partidelor au notat faptul că, în ultimul timp, știrile importante se petrec - fără a pune pe seama coin…
Apariția în weekend a unei înregistrări cu Ion Iliescu a stârnit vâlvă în mass-media românească, mai ales că fostul șef de stat n-a mai avut luări de …
După multe săptămâni în care referendumul pentru modificarea termenului de ”casătorie” din Constituție s-a încheiat, iar acest subiect s-a aflat în topul căutărilor pe Google, este rândul altor subiecte să îi ia locul.
După cum era de așteptat, lu…
Dezastrul reprezentat de referendumul pentru modificarea Constituției s-a resimțit, la doar o zi de la încheierea acestuia, și-n declarațiile făcute d…