Editiadedimineata.ro: Pro și contra: Absenteismul, veșnica problemă a alegerilor electorale. Votul, între drept și obligație legală
Cu ocazia fiecărui scrutin electoral, în România apare tema absenteismului la vot. Inspirate de un model implementat în alte țări, mai multe personalități publice au propus în ultimii ani soluția votului obligatoriu. Încercând să aflăm în ce măsură ar ajuta țara noastră o astfel de obligativitate, am analizat argumentele actorilor aflați de ambele părți ale dezbaterii.
Printre principalele deosebiri dintre România și celelalte state europene se numără și procentajul scăzut al prezenței la vot. În țările cu o democrație solidă, precum Germania de exemplu, mai bine de 80% dintre cetățeni votează la alegeri. Același lucru se întâmplă și în Belgia, unde prezența la vot depășește de cele mai multe ori 90%.
Mai mult decât atât, la nivel internațional sunt 32 de state în care votul este obligatoriu, iar din acestea 6 se află în Uniunea Europeană. Recent, lângă acestea s-a alăturat și Bulgaria, care a introdus votul obligatoriu în toamna anului 2016, cu ocazia alegerilor prezidențiale.
Citiți mai multe pe Editiadedimineata.ro.

Articole asemănătoare
Twitter te lasă să folosești NFT-uri ca poză de profil, dar trebuie să plătești
Concluziile raportului Freedom in the World 2018: Democrațiile se află în declin peste tot în lume
Presa rusă a publicat accidental pierderile suferite de Rusia în războiul din Ucraina
Cum a fost folosită fotografia unei refugiate din Kosovo în propaganda rusă anti-NATO
Jurnalistul Radu Tudor, despre noua sa carte, România în NATO și discursurile eurosceptice