
Donald Trump a ajuns la 10.000 de declarații false de când se află în funcția de președinte al SUA
Preşedintele american Donald Trump a făcut, de la momentul învestirii în funcţie, peste 10.000 de declaraţii false şi care induc în eroare, potrivit celor de la The Washington Post. Glenn Kessler, documentarist al The Post, a spus că „preşedintele continuă să facă declaraţii false sau derutante într-un ritm incredibil”, potrivit CNN.
În luna septembrie a anului trecut, aceste declaraţii ale lui Trump atinseseră numărul de 5.000. „Este vorba, în medie, de 23 de declaraţii false ori derutante făcute pe zi în ultimele şapte luni”.
Articolul publicat de Kessler împreună cu Salvador Rizzo şi Meg Kelly arată că „acest tsunami de neadevăruri este în creştere”.
Majoritatea afirmaţiilor lui Trump fac referire la imigranţi şi democraţi, la cercetarea lui Robert Mueller şi la realizările administraţiei lui.
După mitingul de sâmbătă seară, susţinut de preşedinte în Wisconsin, numărătoarea făcută de The Washington Post a ajuns la 10.111 afirmaţii false, pentru cele 828 de zile ale lui Trump în funcţie.
Articole asemănătoare
Musk vinde alte 3,5 miliarde de dolari din acțiunile Tesla –a doua oară de când a preluat Twitter
Rusia desfăşoară o campanie de dezinformare privind COVID-19, pe teritoriul UE
Cum a contribuit social media la formarea legiunii străine din Ucraina
Antivacciniștii folosesc 🥕 pentru a evita sancțiunile rețelelor de socializare
Reclamele anti-vaccin nu vor mai fi permise pe Facebook