Disney este interesată de metaverse și a creat un departament dedicat acestei tehnologii
Disney se concentrează serios pe implementarea unui metaverse care să conțină creațiile pe care compania le deține. Șeful Disney, Bob Chapek, a numit o persoană în fruntea departamentului care va conduce strategia de construire și implementare a metaverse-ului, conform CNBC.
Disney se află printre cele mai mari și valoroase companii din întreaga lume, iar decizia de a investi și a-și construi propia versiune de metaverse nu este surprinzătoare. Mai mult decât atât, dacă există o companie de divertisment care să creeze un metaverse de acest gen, cine altcineva s-o facă dacă nu compania care deține Star Wars, toate filmele Marvel și poveștile clasice Disney?
”Timp de aproape 100 de ani, compania noastră a definit și redefinit divertismentul prin utilizarea tehnologiei pentru a aduce povești la viață în moduri profunde și cu mai mult impact. Astăzi, avem ocazia de a conecta aceste universuri și de a crea o paradigmă complet nouă pentru modul în care publicul experimentează și se implică în poveștile noastre. Acesta este așa-numitul metaverse, despre care cred că este următoarea dimensiune a poveștilor”, a declarat Chapek într-o declarație de presă citată de The Verge.
Intenția companiei de a investi în metaverse e anunțată încă din noiembrie anul trecut, Disney promițând că vrea să conecteze ”lumea fizică cu cea digitală”. Planuri mari din partea unei companii pe măsură.
Deocamdată Disney reușește să aducă lumea digitală în planul fizic prin popularele sale parcuri tematice. Gândește-te cum ar arăta o experiență în metaverse a unui parc tematic similar, doar că este digital și mult mai aproape de creațiile și francizele pe care Disney le are. E lesne de înțeles de ce gigantul american este atât de interesat de apariția metaverse-ului. Doar că trebuie să aștepte câțiva ani buni până tehnologia se află în punctul în care să facă metaverse-ul o realitate.
Articole asemănătoare
Facebook susține fascismul și nici nu-și dă seama. Postările mai multor jurnaliști români, eliminate fără să fie ținut cont de context
Instagram va permite recuperarea postărilor șterse în ultimele 30 de zile
Doi politicieni români, menționați în documentele care arată averile ascunse ale liderilor lumii
Dacă datele tale personale apar în căutările Google, compania va putea să te notifice
Ce pot însemna acuzațiile fără dovezi și amenințările la adresa presei pentru democrație