Din ciudățeniile presei: un producător de vin s-a lăudat la TVR cu… virginitatea angajatelor
Deși ratingul televiziunii naționale nu-s marcante, TVR sigur a reușit să devină viral pe Facebook cu un segment dintr-o emisiune.
Este vorba despre ”Viața Satului”, care l-a avut invitat pe un producător cunoscut de vin. În timpul filmării, acesta a prezentat echipei și publicului un dosar roșu, în care s-ar fi aflat atestatele… de virginitate ale angajatelor, conform Hotnews.ro.
Motivația din spatele acestei afirmații ciudate este modul tradițional în care producătorul ar face vinul. Acesta a explicat pentru TVR că există o legendă care spune că femeile care zdrobesc strugurii cu picioarele goale trebuie să fie virgine, altfel băutura alcoolică va ieși acră.
„Aici avem certificatele lor de virginitate, pentru că în legendă se spune că dacă fetele care zdrobesc strugurii (n.r. nu ar mai fi virgine), vinul ar ieși amar!”, a spus patronul, mândru.
Un utilizator al rețelei de socializare a postat filmarea și s-a arătat indignat de segmentul de emisiune. Curând, aceasta a fost distribuită de câteva sute de ori.
Nu știu cum să vă spun asta căci mi-e mie jenă că am asistat la această discuție în iată, anul 2019, la televiziunea…
Gepostet von Dora Constantinovici am Sonntag, 14. Juli 2019

Articole asemănătoare
China a creat un ”coșmar” pentru jurnaliști. RSF compară situația actuală a presei cu opresiunile lui Mao
Prima TV si-ar fi găsit cumpărător. Discuțiile cu Plahotniuc nu au avansat
Aplicațiile pentru detectarea dezinformării pot fi utile, dar educația media este soluția pe termen lung
Victorie pentru libertatea de exprimare: extrădarea lui Julian Assange în SUA a fost refuzată
România, mai bine decât alte state UE din regiune la capitolul libertatea presei. Ne bate, totuși, Moldova