Dezinformarea în era post-adevăr. Poate fi legalizată lupta împotriva acestui fenomen?
Dezinformarea a existat dintotdeauna, sub diferite forme. Însă, abia în urmă cu doi ani s-a pus, pentru prima oară, în mod public, problema organizării luptei împotriva acesteia. Autoritățile naționale ale statelor și cele europene au început să elaboreze rapoarte, comunicări și propuneri de reglementare, care au fost supuse dezbaterilor publice în cadrul Uniunii Europene. În plan global, în foarte multe țări au fost luate măsuri pentru combaterea dezinformării. Momentul mobilizării generale a coincis cu dezvăluirile din scandalul Cambridge Analytica, din 2016, care a scos la iveală cum platformele de socializare au trimis conținut cu caracter de dezinformare către utilizatori identificați prin accesarea și utilizarea neautorizată a datelor cu caracter personal, scopul final fiind influențarea rezultatelor alegerilor din SUA și a votului pentru BREXIT.
Prin intermediul noilor mijloace de comunicare online, fenomenul dezinformării s-a generalizat și a devenit evident că pune în pericol grav și iminent democrația și statul de drept.
Dezinformarea a trecut de la a fi apanajul unor servicii oculte din domeniul intelligence, militar, politic sau, ulterior, al presei tabloidizate (în goana după accesări), la a fi la îndemâna oricărei persoane care are un calculator sau un device mobil și are intenția de a induce publicul în eroare, dar mai ales a armatelor de troli, care practică dezinformarea în mod organizat.
Se spune că ”o minciună repetată de o mie de ori rămâne minciună. O minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”. Or, în zilele noastre, prin intermediul tehnologiei, minciunile pot fi repetate de milioane de ori, astfel încât riscurile de distorsionare a opiniei publice sunt infinit mai mari decât în trecut.
Ce se poate face în acest context, astfel încât să nu devenim așa-ziși ”fraierii informaționali” ai unor interese oculte, financiare, politice sau de altă natură? Ar mai putea legea să stăpânească acest fenomen? Pot giganții internetului – Google, Facebook, Twitter, Youtube etc. – să anihileze rețelele de dezinformare, tot mai evoluate, prin autoreglementare? Putem face ceva noi, ca indivizi, prin autoeducare, să recunoaștem tentativele de dezinformare și să nu le dăm curs? Pot statele sau societatea civilă să realizeze o astfel de educare, începând cu tinerii, în școli și mediile lor? Cred că doar o mobilizare generală, în toate aceste direcții ar putea frâna întrucâtva, dar nu ar putea stăvili, acest fenomen.
În acest context, devin esențiale cunoașterea posibilităților de combatere a dezinformării, a măsurilor care ar putea fi luate la nivel de mase și a posibilităților de abordare legală a luptei împotriva dezinformării.
Poate fi legea o armă de luptă împotriva dezinformării?
Nu sunt încă mulți adepți ai unei legi speciale împotriva dezinformării, pentru că aceasta ar putea fi folosită de autorități pentru a limita libertatea de exprimare. Totuși, sunt tendințe puternice în acest sens. Deja, legislația statelor care au adoptat legi împotriva dezinformării și chiar Uniunea Europeană, prin instituirea rețelei de verificatori de informații, riscă să autorizeze ”ministere ale adevărului”. Depinde câtă autoritate li se dă! Dacă puterile lor se vor limita doar la dezvăluirea argumentată a informațiilor false și la educația publicului, atunci mai putem avea speranță. Dacă vor dobândi puterea de a-i sancționa pe autorii acestor informații, ne vom confrunta din nou cu cenzura instituționalizată.
Oricum, majoritatea statelor au instrumente legale de drept comun care pedepsesc dezinformarea în condițiile în care aceasta aduce prejudicii publice sau amenință siguranța națională. În România, un astfel de instrument există în Codul penal, art. 404 ”Comunicarea de informații false”.
De fapt, teama de un instrument legal care ar putea aduce atingeri libertății de exprimare este și motivul pentru care nu avem o lege a presei în România. După căderea comunismului a existat o opoziție constantă a jurnaliștilor pentru reglementarea presei scrise, care are la bază temerile că orice proiect în acest sens, odată pus pe masa autorităților s-ar transforma într-o ”botniță” pentru presă. Într-adevăr, toate proiectele propuse de-a lungul anilor au avut în vedere în special mărirea pedepselor pentru insultă și calomnie, iar după abrogarea acestor infracțiuni, s-a propus de mai multe ori de către diverși oameni politici, dar fără efect, revenirea la aceste reglementări.
În audiovizual nu s-ar fi putut face o astfel de opoziție, pentru că, spre deosebire de presa scrisă, există o directivă europeană a audiovizualului, a cărei transpunere în legislația națională este obligatorie. Pe de altă parte, există un Cod al audiovizualului, care reprezintă o decizie a Consiliului Național al Audiovizualului, publicată în Monitorul Oficial, deci obligatorie pentru organizațiile de radio și televiziune. Presa scrisă este foarte dispersată, nu există un organism de autoreglementare și nici un cod deontologic pentru nerespectarea căruia să se aplice sancțiuni.
În ceea ce privește Internetul, autoritățile europene încearcă reglementarea acestuia, într-un mod asemănător cu audiovizualul, adică prin instituirea unor organisme de autoreglementare. Motivul este acela că mediul online este principalul canal de proliferare a dezinformării, cu impact puternic asupra alegerilor europene și naționale și implicit a statului de drept. Dar, în era tehnologiei, dezinformarea are caracteristici foarte diferite și e foarte puțin probabil să o putem combate cu metodele clasice, adică prin autoritatea statală și lege. Având în vedere instantaneitatea cu care se popagă, rapiditatea cu care evoluează mijloacele și tehnicile de dezinformare, este greu de crezut că poate fi stopată prin legi cu proceduri de adoptare lente, specifice actualelor sisteme legislative.
Soluții pentru combaterea dezinformării la nivelul Uniunii Europene
La 5 decembrie 2018, Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune împotriva dezinformării (Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor. Plan de acțiune împotriva dezinformării, 5 decembrie 2018).
Răspunsul coordonat la dezinformare stabilit prin acest plan de acțiune se bazează pe patru piloni:
(I) îmbunătățirea capacității instituțiilor Uniunii de a detecta, analiza și denunța dezinformarea;
(II) consolidarea acțiunilor coordonate și comune de combatere a dezinformării;
(III) mobilizarea sectorului privat pentru combaterea dezinformării;
(IV) informarea cetățenilor și îmbunătățirea rezilienței la nivelul societății.
În aprilie 2018, Comisia Europeană a invitat Platformele online, agențiile de publicitate și sectorul publicitar să își intensifice eforturile în acest sens. În acest context, la 26 septembrie 2018 a fost publicat un Cod de bune practici privind dezinformarea. Principalele platforme online, printer care Google, Facebook, Mozilla sau Twitter au semnat acest Cod și s-au angajat să ia măsuri specifice înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 2019, ceea ce a început să aibă efecte.
Uniunea Europeană și-a exprimat intenția de a continua eforturile de sprijinire a mass-mediei independente și a jurnalismului de calitate, precum și cercetarea cu privire la dezinformare, astfel încât să se ofere un răspuns global la acest fenomen. Dar să nu uităm că pentru a stopa eficient dezinformarea, este necesară și participarea activă a societății civile.
Articole asemănătoare
Iran: Cele două jurnaliste care au relatat despre moartea lui Mahsa Amini, condamnate pentru colaborare cu SUA
Scriitorul Stelian Tănase: ”Dacă aș fi tânăr, jurnalism aș face. Este cea mai frumoasă meserie!”
Fake news marca PSD: Fotografie falsă cu inițiatorul protestului #șîeu, lângă Klaus Iohannis
Un site de știri își face publicitate prin atacarea altor publicații
Generația ”cu coarne” poate sta liniștită – smartphone-urile nu duc la apariția unor pinteni în craniu