Dezinformarea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial era combătută cu ajutorul ”clinicilor de zvonuri”
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, zvonurile amenințau să submineze moralul civil și chiar să provoace tulburări în cadrul comunității militare. Printre speculațiile care circulau în acea perioadă se numărau și informații greșite despre numărul de supraviețuitori ai unui atac, dar și povești ceva mai exagerate, cum ar fi cea a unui cuplu din Massachusetts, care a raportat că a luat un autostop care a susținut că Hitler este în prag de înfrângere, înainte de a dispărea ca o fantomă din spatele mașinii lor.
Zvonurile din anii ’40 deveniseră o problemă la fel de mare ca și fake news-urile despre COVID-19 din prezent. În 1942, revista LIFE scria: „Dintre toate virusurile care atacă țesuturile nervoase vulnerabile ale unei națiuni aflate în război, zvonul este cel mai malign. Cele mai periculoase purtătoare ale sale sunt oameni nevinovați care adoră să spună o poveste”.
Cum luptau cu dezinformarea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
„Clinica de zvonuri” Boston Herald, unul dintre cele mai cunoscute centre pentru studierea speculațiilor, nu a fost singura de acest fel. Pe 13 iunie 1942, recunoscând pericolul pe care speculațiile îl reprezintă pentru moralul public, președintele american Franklin Roosevelt a semnat un ordin executiv pentru crearea Biroul de Informații de Război (OWI). Adevăratul impact al acestei agenții avea să se observe ceva mai târziu, când puterile Axei începeau o adevărată campanie de intoxicare a publicului inamic.
”Rumour Project”, propus cu câteva luni înainte de înființarea OWI, recomanda ca „clinici de zvonuri” să fie instituite în colegii și universități, formate din grupuri specializate de profesori voluntari și studenți care au cercetat zvonuri cunoscute și au raportat înapoi la Biroul de Informații de Război.
Primul centru de acest fel a fost condus de psihologul Robert Knapp, un cercetător timpuriu în psihologia zvonului, iar rezultatele erau publicate în fiecare zi de duminică în celebrul cotidian Boston Herald. O singură ediție conținea o speculație care era combătută într-o manieră similară cu fake news-urile din ziua de astăzi.
Curând, popularitatea Clinicii de zvonuri Boston Herald a crescut, mulțumită publicității făcute de Reader’s Digest și American Mercury. Articolele au încurajat cititorii să trimită orice informații aveau către Knapp. Prima ediție din Boston Herald Rumor Clinic a conținut un zvon furnizat de guvern. Până săptămâna următoare, cititorii trimiteau zvonuri. După a treia săptămână, Clinica a primit mai multe zvonuri decât ar putea face față.
Iar centre similare au început să apară în toate marile orașe americane. Conform unei ediții din New York Times din 24 ianuarie 1943, 40 de ziare diferite operau propriile versiuni.
Si voi lansati niste petardeeeee….