Descinderi la locuințele susținătorilor lui Bolsonaro, într-o investigație privind o rețea de fake news
Polițiștii brazilieni au descins la locuințele unor susținători ai președintelui Jair Bolsonaro, într-o investigație privind o rețea de fake news.
Oamenii legii au avut 29 de mandate de precheziție pentru cei mai activi și dedicați fani ai liderului Braziliei. Printre aceștia se numără un multimilionar, cunoscut pentru că a plasat în fața magazinelor sale replici ale Statuii Libertății, un blogger de dreapta, un congressman, un activist anti-avort și un comediant care a scris o parodie sexualizată după seria Harry Potter a lui J. K. Rowling, arată The Guardian.
Reacțiile virulente nu au întârziat să apară. Susținătorii lui Bolsonaro au afirmat că acțiunile poliției arată cât de incomod este președintele, unul dintre aceștia scriind pe Twitter: ”Națiunea trece prin cea mai întunecată și autoritară perioadă din întreaga sa istorie”.
Nici replica fiului șefului de stat nu a lipsit, în contextul în care acesta este suspectat că ar fi un membru-cheie al rețelei de fake news. Carlos Bolsonaro a afirmat că investigația este ”neconstituțională, politică și ideologică”.
La jumătatea lunii aprilie, ziarul Folha de São Paulo scria că autoritățile federale au dovezi conform cărora fiul președintelui s-ar afla într-o poziție de conducere în cadrul campaniei de dezinformare. Aceeași publicație mai susține că unul dintre frații lui Carlos Bolsonaro, Eduardo, ar fi și el parte a rețelei care încearcă să amenințe și defăimeze autoritățile braziliene.
Articole asemănătoare
Mit și adevăr despre coronavirus. Ce vor specialiștii să știi despre COVID-19
Discursul populist al lui Liviu Dragnea, presărat de conspiraționism și victimizare
Ce spune ghidul ucrainean pentru detectarea dezinformării ruse de pe Telegram
Schimbarea numelui vaccinului anti-COVID produs de AstraZeneca, o încercare de rebranding
Biden susține că Putin este un „ucigaș” și că „va plăti”. Rusia așteaptă scuze de la SUA