Site-ul AUR, ținta unui atac cibernetic
Site-ul partidului AUR a fost ținta unui atac cibernetic, care a transformat pagina principală într-o serie de mesaje ce proclamă – printre altele – că hackerii ar deține un sextape cu George Simion.
Atacul a avut loc miercuri dimineață și cuprinde mesaje atât în engleză, cât și în rusă. Textul în rusă pare să fie un atac asupra PSD-ului și a candidatului său pentru prezidențiale, Marcel Ciolacu. Poza acestuia este lângă o manea folosită de Traian Băsescu în alegerile din 2009, iar textul de sub se traduce în „Traian Băsescu președinte – votați Traian Băsescu, la naiba cu Marcel Ciolacu”.

Hackerii continuă în engleză și anunță că au pus mâna pe toată baza de date și informații sensibile deținute de AUR și le pun la vânzare. De asemenea, aceștia pretind că au și un sextape cu George Simion. La final, mesajul spune că site-ul a fost „confiscat de Rusia”.
După aproximativ o oră, lucrurile reveniseră la normal, însă – la momentul redactării acestui articol – pagina principala a site-ului arată același mesaj, doar că hackerii au adăugat că oferă întregul domeniu web pentru suma de 50,000 de dolari.

Conducerea AUR nu a făcut nici o declarație pe marginea acestui subiect până acum.

Articole asemănătoare
Google oferă măsuri sporite de securitate pentru protejarea mail-urilor jurnaliștilor și oficialilor guvernamentali
Cum să-ți pregătești publicația online pentru Google Page Experience din 2021
Carne şi brânzeturi bio-tech, metavers și automobile autonome, toate ne așteaptă în 2022
Dacian Cioloș, ținta unui fake news emis de Oana Lovin: „Piața e ofertantă, 58 de genuri”
TikTok pregătește lansarea TikTok Notes, alternativa companiei pentru Instagram