Declarația naționalistă a lui Ludovic Orban urmărește tendința electoratului român
În plină campanie internă, Ludovic Orban a avut zilele trecute o declarație care subliniază înclinația românilor către conservatorism, remarcată de ceva timp în România. Actualul lider al PNL a spus, în timpul unei ședințe de la filiala Bacău, că liberalii ar trebui să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia, biserica, satul românesc și comunitatea.
Declarația era, de fapt, o referire la partenerii de coaliție ai PNL, USRPLUS. „Nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce”, a spus Ludovic Orban, duminică, conform Digi24.
Ludovic Orban livrează ce electoratul (pare că) vrea
Cu șase zile înainte de declarația controversată a lui Orban, INSCOP publica un sondaj care certifică ceva ce se știa de mult timp: tendința naționalistă a românilor în opțiunile de vot revine constant în conștiința publică.
Aproape 60% dintre respondenții studiului au afirmat că vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională, însă cei mai mulți dintre aceștia nu ar mai susține o astel de formațiune politică dacă ar promova ieșirea României din UE sau apropierea de Rusia.
Spre deosebire de AUR, care merge pe un discurs eurosceptic și a cărui simplă existență ajută Kremlinul (citește mai multe despre asta AICI), PNL se poate încadra confortabil în această descriere. Să nu uităm, totuși, că liberalii au susținut organizarea referendumului pentru interzicerea căsătoriilor de același sex, argumentând că „au semnat peste 2,7 milioane de români”. Purtătorul de cuvânt de la acea vreme, Ionel Dancă, spunea chiar el că „dacă aș fi întrebat dacă sunt de acord că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie aș răspunde categoric Da”.
Totuși, PNL a păstrat linia europeană, urmând mai repede modelul impus de Partidul Popular European. Tentativele Ungariei lui Viktor Orban de a atrage PNL în sfera sa de influență au fost respinse de mai multe ori, dată fiind imaginea pe care liderul FIDESZ și-a format-o în cadrul forurilor europene.
Lupta ideologică din partid și ce rol joacă USRPLUS în ecuație
G4Media.ro scrie că „Orban a făcut declarațiile în contextul în care în interiorul PNL există mai mulți influenți lideri de organizații județene cu vederi conservatoare, iar susținerea lor este o miză pentru ambii candidați la șefia partidului – Ludovic Orban sau Florin Cîțu”.
Înclinațiile conservatoare ale multor membri PNL importanți a fost remarcată și-n 2018, când Senatul a votat organizarea referendumului ”pentru familie”. Dintre liberali, doar patru senatori s-au abținut de la vot, printre care și contracandidatul lui Orban la alegerile interne din prezent: Florin Cîțu, Daniel Fenechiu, Alina Gorghiu și Iuliana Scântei s-au abținut, în timp ce toți ceilalți au votat ”pentru”.
USRPLUS, pe de altă parte, reprezintă tot ceea ce un conservator român ar arăta cu degetul. În acest sens, apelul lui Ludovic Orban la USRPLUS nu e întâmplător, încât reprezintă (singura) exemplificare a ”progresismului” de pe scena politică din România.
Articole asemănătoare
Prigojin cere publicației Politico să îl ajute să achiziționeze avioane de vânătoare F-35
Cum arată campania electorală la TV: viitoarele alianțe, cel mai important subiect
Vești proaste pentru jurnalistul Evan Gershkovici: va rămâne în arest preventiv în Rusia
Contul de Twitter al prim-ministrului Indiei a fost spart și folosit pentru a dezinforma
Recomandările redacției: despre viața unui jurnalist în Fâșia Gaza și cum schimbă influencerii consumul de știri