De ce Netflix nu mai vrea să parazitezi contul altcuiva
Netflix a început să testeze o taxă suplimentară pentru cei care își lasă contul folosit de alte persoane care nu locuiesc în aceeași casă. Deocamdată testul se desfășoară în Chile, Costa Rica și Peru. Taxa suplimentară abonamentului lunar este de trei dolari.
Este pentru prima dată când Netflix ia măsuri împotriva împărțirii contului și poate te întrebi de ce. Compania de streaming a început să stagneze când vine vorba de noi utilizatori anuali, asta în timp ce bugetul pentru producții proprii crește constant.
Conform The Irish Times, Netflix ar cheltui anul acesta peste 17 miliarde de dolari pentru conținut. Suma este cu atât mai impresionantă pentru este cu 25% mai mult decât au cheltuit în 2021 și cu 57% față de cele 10,8 miliarde de dolari cheltuite în 2020.
Cred că toți știm cel puțin o persoană care se folosește de contul altcuiva de Netflix (poate chiar tu ești acea persoană), iar asta afectează abilitatea companiei de a investi în producții de calitate. Asta spune Netflix.
”Întotdeauna am facilitat partajarea contului Netflix pentru persoanele care locuiesc împreună, cu funcții precum profiluri separate și vizionări simultane în planurile Standard și Premium. Deși acestea au fost extrem de populare, au creat, de asemenea, o oarecare confuzie cu privire la momentul și modul în care Netflix poate fi partajat. Ca urmare, conturile sunt partajate între gospodării – ceea ce are un impact asupra capacității noastre de a investi în filme și programe TV noi și de calitate pentru membrii noștri”, a declarat compania într-o postare pe blogul oficial.
Pe scurt, motivul pentru taxa suplimentară se referă la bani (surpriză!) și vine în urma unui an nu tocmai grozav pentru Netflix. În timp ce Amazon Prime Video, HBO Max (care tocmai a intrat în România cu 3.30 de euro pe lună dacă îți faci cont în martie) și Disney+ au înregistrat creșteri în numărul de abonați, Netflix s-a văzut pusă în situația în care pare că nu mai poate aduce abonați noi pentru că o bună parte din piață folosește contul altcuiva.
Totuși, să nu ne întristăm, Netflix este în faza de test cu privire la această taxă suplimentară și nu știm sigur dacă ea va fi implementată la nivel global în forma în care este testată. Poate Netflix va găsi altă metodă prin care să descurajeze partajarea contului. Riscul ca cei care se folosesc de contul altcuiva să nu dorească să-și facă propriul abonament la Netflix este unul real, mai ales acum când piața de streaming este tot mai mare și mai diversificată.

Articole asemănătoare
Eșecul bunelor intenții: cum a contribuit presa la dezvoltarea populismului
Știrea care reconfigurează polii de putere din Opoziție: Orban out of the picture EXCLUSIV
Apple avertizează jurnaliștii și politicienii indieni din opoziție cu privire la un atac cibernetic susținut de stat
Scandal în presa online: Capital, care ar fi avut un ”bug” la sistemul de vizualizări, vrea să dea în judecată Paginademedia
Ancheta jurnalistică care a deranjat: toate momentele în care s-a încercat discreditarea Rise Project EXCLUSIV