Cutremurele care au lovit Turcia au readus la suprafață o teorie a conspirației despre HAARP
Pot oamenii să controleze fenomenele naturale? Imaginați-vă o lume în care catastrofele ar putea fi evitate: uraganele ar dispărea, cutremurele majore nu ar mai exista. Chiar și cele mai devastatoare secete nu ar mai fi o problemă, dacă precipitațiile ar putea fi controlate cu ușurință – deși se pare că oamenii de știință sunt aproape de a face din „însămânțarea norilor” o realitate.
Cu toate acestea, evenimentele naturale majore care au devastat regiuni întregi au fost atribuite de unii utilizatori online așa-numitelor „arme meteorologice”, care, conform teoriei, ar fi folosite în secret de țări pentru a debilita alte națiuni.
Cea mai recentă țintă sunt cutremurele din Turcia-Siria, care au luat viața a peste 40 de mii de oameni și au strămutat forțat alte câteva milioane. Doar în ultimele două zile, după aproape două săptămâni de la primele, alte două cutremure semnificative au lovit Hatay – îngreunând și mai mult munca salvatorilor pentru a-i recupera pe cei prinși sub dărâmături. O statistică sumbră ne arată că, în întreaga regiune, 85% dintre localnici sunt fie morți, fie răniți, în timp ce 80% din clădirile din principalul oraș, Antakya, au dispărut. Este o criză la scară maximă.
Între timp, în timp ce Turcia se confruntă cu una dintre cele mai mari crize provocate de fenomene naturale, în alte părți ale lumii se zguduie nu clădiri, ci teoriile conspirației.
Turcia, lovită de teoria conspirației
Cea mai răspândită este aceea că HAARP (High-frequency Active Auroral Research Program) a generat în mod artificial cutremurele de peste 7 grade pe scara Richter din Turcia și Siria. Motivele variază în funcție de convingerile celor care le amplifică: unii spun că este din cauză că Turcia se opune noilor aderări la NATO, în timp ce alții cred că are legătură cu politica externă a lui Erdogan.
Mai mult, unii sugerează că din cauză că unele consulate europene și americane și-au retras ambasadorii cu doar câteva zile înainte de cutremur. Spoiler alert: nu din cauza unui cutremur programat, dar vom demistifica totul puțin mai jos.
În diferitele sale forme, aceste teorii umplu platformele de social media, atrăgând utilizatori din întreaga lume. O analiză realizată de Marc Owen Jones, cercetător în domeniul dezinformării, a găsit 30.000 de tweet-uri care leagă cutremurele din Turcia și Siria de HAARP – și se răspândește și pe Facebook.
Teoria a fost țintită către publicul din Canada, SUA, Marea Britanie, Germania, Belgia, Italia, Olanda și Franța.
2/ Dozens of identical tweets (see vid) were shared and retweeted thousands of times. They took aim at Canada, USA, Britain, Germany, Belgium, Italy, Holland and France. Not quite sure what the reason for this selection was. It may relate to the fact at least some of those pic.twitter.com/P1m2TryYpy
— Marc Owen Jones @[email protected] (@marcowenjones) February 17, 2023
HAARP și cutremurele nu merg mână în mână
Haideți să vorbim puțin mai mult despre HAARP, care, după nume, pare ceva complicat – acesta fiind și motivul pentru care teoria proliferează atât de ușor pe rețelele de socializare. Este un program care cercetează ionosfera trimițând până la 3,6 megawați în atmosfera superioară, prin intermediul a 180 de antene de înaltă frecvență, pentru a încălzi mici regiuni ale ionosferei. Acest lucru îi ajută pe cercetători să afle mai multe despre partea superioară a atmosferei.
Până în 2015, proiectul a fost finanțat în comun de Forțele Aeriene ale SUA, Marina SUA, Universitatea Fairbanks din Alaska și Agenția pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării (DARPA). Acest lucru a contribuit, de asemenea, la ideea că HAARP este o armă, având în vedere finanțarea din partea unor instituții militare. Cu toate acestea, din 2015, este operat de Universitatea Fairbanks din Alaska.
Mai mult, potrivit documentelor citate de PolitiFact, pe an se desfășoară între două și patru campanii de cercetare a ionosferei, care durează aproximativ două săptămâni. La momentul cutremurului din Turcia, pe 6 februarie, nu se desfășurau astfel de campanii.
Oamenii de știință spun de ani de zile că HAARP sau alte programe similare nu au capacitatea de a modifica vremea, cu atât mai puțin de a determina un cutremur. Cu toate acestea, subiectul complicat, lipsa de interes atât din partea publicului, cât și a autorităților și lipsa de educație științifică au dus la convingerea că acest program este o armă meteorologică.
Informații scoase din context, ridicate la rang de adevăr
Să revenim acum la așa-numitele evacuări ale ambasadelor efectuate de mai multe țări occidentale. Potrivit adepților acestei teorii, SUA, Marea Britanie, Olanda, Germania, Franța, Elveția, Italia, Olanda și Suedia și-au închis ambasadele din Turcia cu câteva zile înainte de cutremur.
Cu toate acestea, realitatea este manipulată pentru a se potrivi cu narațiunea. În realitate, nouă țări occidentale și-au închis consulatele (nu ambasadele) din Istanbul din cauza unor amenințări la adresa securității. Instituțiile străine din Istanbul au limitat accesul în clădirile lor din cauza unor posibile atacuri de represalii, ca urmare a incidentelor recente din Europa, în care grupări de extremă-dreapta au ars Coranul.
Acest lucru a dus la un scandal internațional, Turcia criticându-și aliații pentru că „nu au împărtășit informații privind amenințarea de securitate care a dus la închiderea [consulatelor – n.r.] și că au urmărit să provoace prejudicii Turciei”, potrivit unui articol publicat de AP. A fost principala știre la începutul lunii februarie, mai ales după ce ambasadorii celor nouă țări au fost convocați la Ministerul turc de Externe, conform Reuters.
O teorie fără sfârșit?
Teoriile conspirației cu privire la HAARP nu sunt noi. Unul dintre primele „avertismente” a venit în 1996, după trei ani de la începerea lucrărilor la HAARP, când o femeie pe nume Rosalie Bertell a avertizat cu privire la desfășurarea acestuia ca armă militară.
S-ar putea să nu scăpăm niciodată complet de unele teorii ale conspirației – chiar dacă se pare că nebunia 5G a încetinit și este acum doar o teorie marginală. HAARP și armele de control al vremii ar putea fi una dintre acestea, pentru că singura soluție la această problemă este extinderea cunoștințelor. Sunt de acord cu afirmația că unii oameni vor continua să creadă ceea ce vor să creadă – este în natura noastră. Cu toate acestea, educația este, de asemenea, importantă. Iar în lupta cu dezinformarea, educația este singura noastră soluție durabilă.
Va dati mingea singur la fileu si loviti tot voi.
Educatia nu e aceeasi cu ignoranta si manipularea ,
Nu sunt 180 de antene ci sunt mii pe toate continentele inclusiv in Romania. Sunt reportaje din anii 80 ale CBC -ului care intervieveaza ingineri si admit ca poate induce cutremure.
O frecventa inalta inseamna vibratii iar vibratiile pot induce dinamica in placile tectonice.
Nu mai mintiti. Veti da socoteala.
Mai lasa vrajeala …
Decat sa pierzi timpul in online cu toate teoriile astea, mai bine du-te si mai baga o doza, ca IE de bine!
tine -te tare sa nu cazi !
Lasa erbivorii ca nu ai cu cine, lasa-i sa behaie ca sunt teorii, noi ne vedem de treburile noastre cum am facut-o si pana acum ):):):
Rusine
https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-4-1999-0005_EN.html
Educatia nu se poate face, cand nu ai libertatea de a alege sursa! E ca si cum suntem pusi sa alegem intre 3 variante alese de altcineva! Si daca o vrem pe a patra, suntem marginalizati!
Daca toata literatura despre HAARP este manipulata, ce sanse avem sa aflam adevarul? ne automanipulam citind! bani de testare nu avem, deci avem libertatea de a crede ceea ce vrem!
Observ un trend in societatile occidentale , preluat cu repeziciune si de unii din romani, in care trebuie sa credem 100% ceea ce ni se spune, fara sa gandim!
Noi astia, balcanicii, suntem mai incapatanati! Neamtul cand ii spui sa faca ceva, face! Romanul inainte sa se apuce, intreaba : da de ce? trebuie sa inteleaga prima data! Asta e diferenta dintre cal si magar!
Toti Hintelectualii de balta care creadeau ca tot ce zboara se mananca si ca cei ce nu fac parte din turmele lor sunt niste conspirationisti s-o tina in continuare pe a lor, este si normal, cand te nasti gasca nu ai cum sa te metamorfozezi in caine sau leu, ramai acolo unde iti este locul!!!!
” SUCCESURI „!!!