Cum vede președintele BRAT campania de vaccinare împotriva COVID
În ultimele zile, gesturile autorităților responsabile cu gestionarea vacinării anti-COVID din România au atras – așa cum e și normal într-un stat democratic – atenția opiniei publice și, mai cu seamă, a celor care lucrează în industria media.
Gestionarea primelor zile de transport și imunizare de către Comitetul însărcinat cu această problemă (condus, de altfel, de un medic militar) nu a scăpat de criticile jurnaliștilor și ale experților în comunicare. În acest context, Libertatea a realizat un interviu cu președintele BRAT, Dragoș Stanca, care are o experiență semnificativă în industria mass-media și a digitalizării.
Întrebar de către redacție cum ar fi trebuit autoritățile să abordeze campania, astfel încăt să ajungă la o rată de 60-70% de vaccinare, președintele Biroului România de Audit Transmedia a afirmat că „premisa de bază – și anume că trebuie să fie o campanie pro-vaccin – e greșită (…) pentru că această campanie trebuie să fie una de informare asupra vaccinării”.
„Din punctul de vedere al psihologiei consumatorului, dacă acesta este deja convins într-o direcție sau alta, o campanie care din start, aprioric, decretează că este pro ceva cu care tu nu ești de acord, poate genera un efect de respingere sau de polarizare masivă a opiniei publice”, a mai spus Dragoș Stanca.
Mai mult decât atât, concentrarea pe măsurile coercitive, „care acuză, care stigmatizează, marginalizează cu mijloace militărești oamenii care au opinii, poate greșite, dar au opinii contrare acestei idei (că vaccinarea ar rezolva situația în care ne aflăm) nu poate să dea decât rezultate proaste”, a mai subliniat antreprenorul.
Despre numirea unui colonel într-un rol-cheie
În ceea ce privește numirea unui tânăr colonel într-o funcție-cheie, Dragoș Stanca afirmă că a făcut parte din strategia „autocratică” a guvernanților de a miza pe respectul pe care au impresia că Armata îl insuflă populației.
„Fără a nega calitățile profesionale, de comunicator bun ale domnului Gheorghiță, cred că, fără a exclude componenta asta militară, se poate comunica mult mai uman și mai constructiv cu populația. Cred că asta ar duce la o campanie cu un succes mult mai mare decât frica, decât teama de a avea repercusiuni”, a continuat președintele BRAT.
O îndrumare pentru autorități
În interviul acordat Libertatea, Dragoș Stanca enumeră mai multe metode prin care autoritățile ar putea să îmbunătățească campania, descrisă anterior de Cătălin Tolontan ca fiind „o paradă de uniforme”. Printre acestea se numără și: realizarea unor studii de piață; gândirea unei strategii pentru social media; adoptarea unor metode neconvenționale, mai apropiate de publicul care tinde să fie mai reticent la vaccin; angajarea unui project manager, etc.
Articole asemănătoare
Postul rus RT din Germania, blocat de autorităţi la câteva zile de la lansare
Cum încearcă presa online să se salveze: HuffPost, cumpărat de BuzzFeed pentru a atrage publicitate
Conflictul dintre Rusia și Ucraina din Marea Azov, precedat de dezinformări de la Kremlin
Inițiativă inedită, marca PACT pentru România: nu ești la protest, dar de fapt ești
UE deschide o anchetă împotriva Google cu privire la folosirea datelor personale pentru antrenarea AI