
Doliu în presă. Jurnalistul Liviu Iancu, de la Profit.ro, a decedat
Jurnalistul Liviu Iancu, cu o activitate de două decenii în presă, s-a stins din viață în cursul zilei de luni, 28 decembrie.
„Presa pierde un jurnalist extraordinar, cu 20 de ani de experiență într-un domeniu în care a fost cel mai bun, Profit.ro pierde talentatul și umorul celui mai bun scriitor din echipa căreia i s-a alăturat din prima zi, în 2015, și un prieten drag. Dumnezeu să te odihnească, Liviu!”, au scris colegii săi de la Profit.ro, site-ul unde a activat în ultima vreme.
Tot colegii săi de la Profit.ro amintesc de descrierea pe care chiar Liviu Iancu și-a făcut-o: „A ajuns din întâmplare în presă în anul 2000, când a crezut că Mediafax e o agenție imobiliară, dar s-a lămurit în următorii doi ani că e mai interesant să scrii știri de turism decât să vinzi case.
Au urmat alți doi ani la departamentul economic al tabloidului Național, însă găinile care nasc pui vii fuseseră descoperite deja, iar lipsa unor provocări serioase l-a făcut să plece în echipa care a lansat pe piață Business Magazin, iar peste un an a ajuns la Capital.
După mai puțin de doi ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după șapte ani, când a început să se teamă ca agenția, intrată în insolvență și relocată într-un spațiu mult mai mic, să nu se transforme într-o simplă afacere imobiliară”.
Cunoscut pentru activitatea sa în secțiile de economic și turism a unor publicații din România (precum Mediafax și Capital), Liviu Iancu și-a pus semnătura și pe o carte, care conține trăirile personale și profesionale ale acestuia. Conform Paginademedia.ro, care citează datele puse la dispoziție de Profit.ro, volumul a fost tipărit în numai opt luni în peste 10.000 de exemplare.
Acesta afirma, pentru HotNews, că volumul speră să îi ajute și pe alți oameni să treacă peste momentele grele din viața lor. ”Xanax” a fost scrisă după ce jurnalistul a trecut printr-o operație dificilă, de montare a unui stimulator cardiac.
Articole asemănătoare
Mass-media va primi un sprijin financiar în valoare de 200 de milioane de lei, în schimbul unei campanii de informare
Discriminarea în presă atrage amenzi. Cazurile Cristian Tudor Popescu, Oreste Teodorescu și Dilema Veche
Ce posturi radio au ascultat românii în plină pandemie. Radio România Actualități, lider de piață în Capitală
Complicatul destin al ʺRealitățiiʺ: CSM respinge apărarea reputației judecătoarei Mariana Moncea
Editiadedimineata: Angajații de la Google formează un sindicat global. Compania Alphabet va fi trasă la răspundere