Cum s-a văzut în online discursul în română al președintelui Consiliului European
Ceremonia ținută joi seara la Ateneul Român, cu ocazia preluării președinției Consiliului UE de către România, a fost una solemnă, în care s-au subliniat valorile europene și agenda pe care țara noastră a primit-o pentru următoarele șase luni.
Momentul cel mai apreciat a fost, cu toate astea, discursul președintelui Consiliului European, Donald Tusk. Deși originar din Polonia, acesta a vorbit într-o română aproape perfectă și amintind despre lucruri dragi României, precum mașina Dacia 3310, sportivii de seamă ai țării și intelectualii.
”În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor și atașamentul față de principii vor juca un rol esențial. După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie: Se apropie viitorul, se aude, se vede/ Gândurile pe care le trimit spre el/ se-ntorc mai repede ca altădată/ Și-mi trec scântei șuierând în viteză/ prin suflet, vestindu-l întruna (…) România are puterea de a fascina și de a încânta. În familia mea, prima mașină a fost Dacia o mie trei sute (1300) a socrului meu. Întâmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce și el o Dacie Duster. Totuși, mai mult decât mașinile românești mă fascinează intelectualii și sportivii români. Mircea Eliade, pe care l-am citat mai devreme, Emil Cioran, dadaistul Tristan Tzara, Eugen Ionescu sunt toți eroi ai imaginației mele. La fel ca sportivii de seama Nadiei Comăneci și a Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume. Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei campionilor europeni la fotbal de la Sevilla, din o mie nouă sute optzeci și șase (1986), când Steaua București a învins Barcelona. Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu.”
https://www.facebook.com/fanTVR1/videos/493515404507515/?__xts__[0]=68.ARASwvTJ3k6hRfeQDeEAevyPGbJXX_aR_n-I8CGNGa7WbhyNj_cLw2ugVZhMtRzztxScDhzHbeFejF8ssDR94v5RJJUnxR7JC0Y2iyXOgvxZxKPpJ-nF4CW25EQfk7GVm89YhxSV3vlC_6Q2DuI-RLvYXv0kJ3MPiUZ8mzjT72EHmk35Yqa219RWBhUAIpvoDU-MFF_5CKbPzAaAgkXGOSKEyEwQ5ntM-KBL4PLVy5kKsJL_t5iZXc6DULVdDL0BYfpbOo_Xbj4_GhiFW_-gFUpKJZsDzMHFCxQaRImDZtiiD71yEQnSv9erbSeVXTToGXfM9DFy9eqPOKo&__tn__=-R
Imediat au început să apară și reacțiile din mediul online, care au fost în concordanță cu reacția publicului prezent la evenimentul de la Ateneu. Laudele la adresa lui Donald Tusk au început să curgă – de exemplu, fostul premier Victor Ponta a afirmat, într-o postare pe Facebook, că acesta a fost ”cel mai bun discurs politic” din Europa. Jurnalistul Ionuț Gheorghe notează și el: ”Când vine un polonez si te face sa te simti mandru ca esti roman. Donald Tusk a avut un discurs extraordinar. A vorbit despre valorile Romaniei mai frumos decat orice politician roman. Poate ca discursul lui a fost cel mai bun din aceasta seara!”
CITIȚI ȘI: Prima gafă pe 2019 a Vioricăi Dăncilă a făcut rapid înconjurul presei
Pe de altă parte, nu au lipsit nici ironiile la adresa prim-ministrului României, care are un ”portofoliu” impresionant de gafe și greșeli gramaticale. Vlad Petreanu a scris pe contul său de socializare că ”polonezul Donald Tusk vorbește o română cu accent, dar mai corectă decât dna Dăncilă, dna Grapini etc.”
Polonezul Donald Tusk vorbește o română cu accent, dar mai corectă decât dna Dăncilă, dna Grapini etc.Plus că…
Gepostet von Vlad Petreanu am Donnerstag, 10. Januar 2019
O poziție asemănătoare a avut și europarlamentarul Siegfried Mureșan: ”În această seară Donald Tusk a arătat că înțelege cultura, istoria, literatura și sufletul poporului român mai bine decât le înțelege prim-ministrul Guvernului României”.
Nadina Dogioiu, senior editor al publicației Ziare.com, a făcut o paralelă între discursul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, al vice-președintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache și Donald Tusk: ”Tariceanu vorbeste in engleza, despre anchete penale si securitate, nu despre UE, Tusk vorbeste ROMANESTE, despre UE, Nichita Stanescu, Plesu, Eliade si Enescu. Iordache anunta poticnit cat ne vom certa prin campanii interne, Tajani despre solidaritate Centenar si Cioran. De ce, Doamne? De ce?”.
Deși nu este o postare de pe social media, comentariul de pe publicația Ziaristii.com – care aparține lui Grigore Cartianu și lui Laurențiu Ciocăzanu – privind discursul este neobișnuit. În primul rând, pentru că autorul (fostul redactor-șef al Adevărul) numește discursul ca fiind ”devastator împotriva PSD-ALDE şi a jalnicului guvern Dăncilă”, deși Tusk n-a făcut nicio referire politică – citiți discursul integral AICI.
În al doilea rând, Ciocăzanu notează că discursul ”a avut o solicitare expresă adresată românilor pro-Europa: să apere în stradă statul de drept şi democraţia cu eroismul cu care Helmuth Duckdam a adus victoria Stelei în finala Cupei Campionilor Europeni”. Citatul la care se referă jurnalistul sună, de fapt, cam așa: ”Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând”. Extragerea termenului de ”stat de drept” din înșiruirea prezentată de oficialul european – valori fundamentale ale Uniunii -, precum și evidențierea necesității apărării în stradă a acestor valori – deși Tusk n-a specificat direct – sună mai mult ca un comentariu politic intern, deși preluarea președinției Comisiei UE ar fi trebuit să însemne domolirea acestor conflicte.
Articole asemănătoare
O echipă de tineri români, în rândul finaliștilor Datathon 2020, pentru aplicația care ar putea ajuta la combaterea dezinformării
Adevăr sau provocare în discursul lui Dragnea? Fact Check 2: Tentativa de asasinare
Val de dezinformare, în timpul invaziei din Ucraina: cazul tancurilor ruse distruse de o dronă
Cum este România afectată de propaganda rusă şi ce efect are asupra securităţii din zona Mării Negre?
Motivele pentru care n-ar trebui să ne mire că TVR-ul își cenzurează jurnaliștii