Cum a primit opinia publică decizia lui Iohannis, prin ochii Sidoniei Bogdan: Jucăm pe terenul subiectivității
Opinia publică s-a aprins odată cu anunțul făcut de Iohannis prin purtătorul său de cuvânt, cu privire la semnarea de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.
Mediastandard.ro a luat legătura cu jurnalista Sidonia Bogdan, ce a și comentat pe Facebook evenimentul de luni dimineață, pentru a afla dacă au fost sau nu de înțeles reacțiile din mediul online.
”Fiecare cu părerile lui. E un moment tensionat pentru că subiectul e foarte sensibil. Nu pot să comentez fiecare reacție în parte”, a subliniat ziarista.
În plus, întrebată dacă nu este exagerată abordarea unora dintre formatorii de opinie, care au îndemnat la nerespectarea hotărârii Curții Constituționale, Sidonia Bogdan a răspuns: ”Depinde cine interpretează acest cuvânt. Unora li se pare exagerat pentru că consideră nedreaptă decizia CCR, alții se poziționează în favoarea deciziei președintelui, na – e democrație. Fiecare se poziționează după cum crede.”
Cu privire la abordarea presei privind acest subiect, jurnalista a subliniat că aceasta este subiectivă, dat fiind faptul că fiecare are afinități politice diferite.
”Obiectivitate sau subiectivitate se referă la speciile de informare ale jurnalismului. Aici e o chestiune de poziționare care ține foarte mult cont de opiniile politice ale fiecăruia. Jucăm pe terenul subiectivității. Deciziile CCR trebuie respectate și marea majoritate a actorilor care au comentat au spus exact asta: că într-adevăr deciziile trebuie respectate. Nu am văzut foarte mulți care să conteste obligativitatea deciziilor CCR. Sunt nemulțumiți de faptul că, odată cu decretul de revocare dat de președinte, apare o a doua problemă, care încă este nerezolvată, privind procedura de numire la șefia DNA. Sunt două teme într-una”, a concluzionat Sidonia Bogdan.

Articole asemănătoare
Păcatul ”capital” al unei televiziuni: respectarea „interesului public”
Nu este nicio conspirație la mijloc: oamenii răspândesc știrile false din proprie inițiativă
Scrisoarea lui Giuliani, sub lupa lui Cristian Pîrvulescu: Vorbim de o campanie de lobby EXCLUSIV
Google împlinește 20 de ani: trei schimbări majore și cinci lucruri pe care nu le știai despre companie
Cum a schimbat Dan Negru ”cultul” Revelionului