CULMEA înșelăciunilor online – vrăji, descântece, rugăciuni și ”slujbe” prin… e-mail, chat și SMS! EXCLUSIV

Mediastandard.ro vă avertizează să stați departe, foarte departe, de site-ul www.topclarvazatoare.ro, fiindcă aveți de-a face cu o platformă destinată, în mod evident, celor mai toxice înșelăciuni online.

Mai exact, portalul amintit prezintă contactele și ”ofertele” a numeroase personaje care se recomandă drept ”clarvăzătoare””vrăjitoare””terapeuți” cu metode”spirituale”/”oculte” ș.a.m.d., și care susțin că oferă ”consultanță paranormală” prin intermediul… convorbirilor telefonice, SMS-urilor și e-mailurilor, totul în schimbul unor sume cuprinse între 100 lei și 200 euro, pe care victimele credule le virează direct în conturile acestor escroci. Mediastandard.ro vă avertizează că, de-a lungul ultimilor trei ani, zeci de români (și nu numai) s-au plâns poliției că au fost înșelați online de persoane găzduite de acest site, care le-au făgăduit că le vor rezolva problemele în schimbul unor sume considerabile… prin descântece, slujbe la telefon și vrăji – mai multe detalii AICI

Profilul unui escroc: ”Părintele Anton”

Totuși, în pofida anchetelor demarate de autorități, topclarvazatoare.ro face, în continuare, numeroase victime în rândurile celor mai naivi internauți care cred că își pot rezolva problemele prin intermediul așa-ziselor ”vrăjitoare” și ”clarvăzătoare”, deși așa ceva este imposibil. Bunăoară, deși a fost reținut în ianuarie 2017, într-o anchetă vizând fapte de înșelăciune similare, și eliberat ulterior, escrocul care se prezintă drept ”Părintele Anton” a revenit în forță pe site-ul amintit, unde continuă să-și momească ”clienții”, de la adăpostul unei fotografii care prezintă un preot aflat în interiorul unei biserici.

”Realizeaza o viziune pe baza numelui de botez și a datei de naștere”?!

Iată halucinanta descriere așa-zisului ”Părinte Anton”, care – e mai mult decât evident pentru oricine are țiglele pe casă! – nu are nici cea mai mică legătură cu BOR, așa cum insinuează escrocii care păpușează ”oferta”Parintele Anton este unul dintre cei mai renumiti preoti ai Romaniei. In fiecare zi este cautat de zeci de oameni cu probleme de sanatate sau de viata. Cei care l-au cunoscut si s-au vindecat cu ajutorul lui spun ca face minuni. Are darul de a vedea durerea oamenilor in suferinta si le ofera metode pt a se elibera utilizand capacitatile sale pentru a ajuta persoanele aflate in suferinta. Parintele Anton realizeaza o viziune pe baza numelui de botez si a datei de nastere, vizioneaza daca in viata dvs sunt forme malefice vraji farmece sau blesteme si face tot posibilul sa rezolve cazul. Parintele Anton este un practicant al magiei albe detinand cele mai puternice ritualuri.

Delir: slujbe și rugăciuni prin telefon! Contra-cost, firește…

In afara de faptul ca este unul dintre cei mai mari preoti ai Romaniei el practica astrologia, numerologie aduce persoana iubita inapoi, aduce spor in afaceri, rezolva orice fel de problema. Parintele Anton are zeci de cazuri rezolvate, experienta bogata in cazuri extraordinar de grave, astfel uimind mai marii oameni de stiinta ai Romaniei cat si de pe alte teritorii. Părintele Anton în pragul sărbătorilor face slujbe și rugăciuni chiar și prin telefon.” Comentariile sunt de prisos. Nu vă lăsați prostiți și înșelați de acești escroci!

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *