Concluziile ultimului raport Freedom House: democrația se află în declin în lume
Democrația se află în declin, aceasta este concluzia raportului Freedom House. Sistemul constituțional din SUA este pus la încercare, Ungaria și Serbia au mari probleme.
Libertatea în lume este în regres, pentru 13 ani consecutiv, în ceea ce privește drepturile politice și libertățile civile, potrivit raportului ”Democrația în 2019” publicat de Freedom House. Epoca Donald Trump reprezintă un test pentru sistemul constituțional din SUA, iar statele care au făcut progrese după încheierea războiului rece nu au reușit să se mențină pe acest trend. Ungaria și Serbia au retrogradat de la statutul de ”state libere” la ”parțial libere”, în timp ce România primește în continuare calificativul de țără liberă.
În perioada 2005 – 2018 nivelul de libertate a scăzut constant, iar numărul statelor cu o îmbunătățire semnificativă a situației este mai mic decât cel al statelor care înregistrează un regres.
”Regresele afectează o serie de ţări din toate zonele lumii, de la democraţii cu tradiţie îndelungată precum Statele Unite la regimuri autoritariste consolidate precum China şi Rusia. Pierderile la nivel general sunt încă reduse comparativ cu progresele înregistrate la sfârşitul secolului 20, dar tendinţa este semnificativă şi generează riscuri. Democraţia este în regres”, se arată în raport.
Raportul acordă o atenție deosebită situației din SUA. Provocările cu care se confruntă democrația în America pun la încercare sistemul constituțional și riscă să pună în pericol libertățile civile și drepturile politice peste tot în lume. Acordând o atenție deosebită situației din SUA, după ce Donald Trump a ajuns la jumătatea mandatului său, raportul semnalează că, deși rămâne robustă, democrația americană s-a erodat semnificativ în ultimii opt ani, iar ”actualele atacuri ale președintelui Trump la adresa statului de drept, la adresa presei și a altor principii și norme ale democrației ar putea duce la accentuarea declinului”.
De asemenea, raportul arată sfârștiul războiului rece a permis un val de democratizare în mai multe state la sfârștiul secolului 20, însă un număr mare dintre acestea nu s-au menținut această tendință.
România este considerată o ţară „liberă”, având un punctaj de 81 din 100 (în care 0 puncte înseamnă „lipsă de libertate”, iar 100 de puncte – sistemul politic „cu cel mai mare grad de libertate”). Potrivit evaluării, România a pierdut trei puncte comparativ cu raportul anterior.
În schimb, Ungaria a pierdut statutul de stat liber, fiind calificată drept ”parțial liberă” din cauza atacurilor premierului Viktor Orban la adresa instituțiilor democratice, el utilizând supermajoritatea parlamentară pentru a impune restricții sau chiar pentru a controla opoziția, presa, grupurile religioase, sectorul privat și organizațiile neguvernamentale.
Serbia este un alt stat din regiune care a trecut de la statutul de stat liber la cel de stat parțial liber, raportul menționând deteriorarea procesului electoral și tentativele permanente ale guvernului de a submina activitatea jurnaliștilor independenți prin campanii de denigrare sau hărțuire. Raportul mai spune că președintele Aleksandar Vučić’s a acumulat puteri executive care exced atribuțiile pe care i le conferă constituția.
Articole asemănătoare
După știri false, avem acum și crime false. Cazul lui Arkady Babchenko este demn de un film hollywoodian
Piața de criptomonede din Rusia valorează peste 200 de miliarde de dolari
Papaya Advertising, doza de publicitate făcută cu umor și ironii subtile
Fake news sub numele Digi24, denunțat de publicație. De ce sunt impersonate surse credibile pentru a manipula
Guvernanții strigă: „lovitură de stat”. Declarații care propagă fake news-uri