Comisia Europeană ar putea sancționa rețelele de socializare pentru nerespectarea codului de conduită privind dezinformarea
Comisia Europeană ia în calcul sancționarea rețelelor de socializare pentru nerespectarea codului de conduită privind dezinformarea online.
Un studiu realizat recent de către firma de consultanță ”Valdani, Vicari și Asociații”(VVA) arată că, deși codul de conduită adoptat de Comisie pentru alegerile europarlamentare a avut efecte pozitive, are și câteva deficite, conform Euractiv.com.
Caracterul voluntar și autoreglabil al acordului – semnat de către mai multe rețele de socializare și companii tehnologice, printre care și Facebook și Google – face dificilă punerea în aplicare a normelor specificate în cod.
„Un mecanism de acțiune în caz de nerespectare a implementării (insuficiente) a angajamentelor pentru care platformele au semnat ar putea fi considerat pentru a îmbunătăți credibilitatea acordului”, se arată în raport.
Cu alte cuvinte, studiul sugerează că ar trebui ca și Comisia să adopte și câteva măsuri care să garanteze respectarea codului de conduită de către giganții tehnologici. Firma de consultanță propune introducerea unor ”sancțiuni și mecanisme de remediere”, mai arată Euractiv.
Este important de menționat că impactul codului a fost, per total, pozitiv. Din acest motiv, el ”nu trebuie abandonat”, mai arată ”Valdani, Vicari și Asociații”.
Articole asemănătoare
The New York Times continuă să aibă probleme cu Twitter: Elon Musk a dat shadowban contului
TikTok promite că va proteja mai bine utilizatorii din Uniunea Europeană
Snapchat, investigată în Marea Britanie cu privire la conturile utilizatorilor minori
Rusia a încercat să destabilizeze mai multe țări europene, inclusiv România
Cele mai așteptate tehnologii în 2022