CNA, apel la televiziuni. Cere “atenție specială” privind dezbaterea vaccinurilor la TV

Consiliul Național al Audiovizualului a făcut recent un apel la posturile TV din România, în contextul începerii campaniei de vaccinare.

Forul de reglementare al programelor de televiziune a transmis o “Instrucțiune”, adoptată pe 22 decembrie, în care cere posturilor TV să abordeze tema vaccinării cu „rigoare și acuratețe”, dar și cu cu „atenție specială” la mesajele diseminate, conform Paginademedia.ro.

Scopul televiziunilor în privința acestui subiect ar trebui „să poată contribui la combaterea contaminării publicului de fake news apărute pe rețelele de socializare”.

Documentul prevede ca, „pe durata campaniei de informare și comunicare referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația ca în cadrul emisiunilor informative și de dezbatere în care se abordează subiectul privind vaccinarea împotriva COVID-19, să asigure respectarea obligațiilor legale privind informarea corectă a publicului”, precum: „rigoare și acuratețe în prezentarea și dezbaterea subiectului privind vaccinarea împotriva COVID-19, comunicarea clară a beneficiilor, riscurilor și a importanței campaniei de vaccinare, difuzarea de informații preluate din surse oficiale și surse de încredere, naționale și internaționale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului de fake-news apărute pe rețelele de socializare, verificarea oricăror informații legate, direct sau indirect, de subiectul privind vaccinarea împotriva COVID-19, respectarea regulilor deontologice și acordarea unei atenții speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoțională, panica și nesiguranța în rândul cetățenilor”.

Nu în ultimul rând, CNA susține că noile spoturi ale campaniei vor fi difuzate „în regim de interes public”, adică gratis, în ciuda faptului că autoritățile au anunțat un nou program “de ajutorare a presei”.

Totuși, e important de menționat că combaterea dezinformării nu este neapărat realizată prin citarea surselor oficiale, ci prin investigarea cazului și consultarea dovezilor palpabile. Datele oficiale reprezintă doar o mică parte din ceea ce presa ar trebui să distribuie, atunci când vine vorba de fake news.