China folosește motoarele de căutare pentru a răspândi propagandă despre Xinjiang și COVID

Motoarele de căutare, un loc în care toate întrebările tale au un fel de răspuns, sunt folosite de state precum China pentru a influența opinia publică prin propagandă.

Mai exact, Beijingul folosește platforme precum Google pentru a se face mai bine văzut. Subiecte precum Xinjiang, o zonă din China care este folosită pentru a persecuta minoritatea uigură, sunt întâmpinate cu ceea ce Partidul Comunist vrea să spună, după cum arată un raport publicat de Brookings Institution, în colaborare cu German Marshall Fund’s Alliance for Securing Democracy.

(Re)modelarea opiniilor

Timp de 120 de zile, presa de stat chineză a ocupat un loc proeminent în rezultatele căutărilor a 12 termeni legați de Xinjiang și COVID-19, de pe mai multe motoare de căutare, agregatoare media și YouTube.

Studiul indică că utilizatorii care doresc să se informeze cu privire la evenimentele din Xinjiang sau la COVID-19 au șanse mari să dea peste propaganda chineză, întrucât aproximativ 21,5% din rezultatele de pe Google News și Bing News reprezentau știri din presa susținută de stat. În cazul YouTube, un sfert din primele rezultate au fost ale conturilor asociate Chinei.

Figure 1: YouTube and news searches returned a high volume of Chinese state media in top search results
Graficul prezintă procentul de rezultate ale propagandei susținute de chinezi găsite în agregatoare de știri, căutări web și YouTube

Însă folosirea unor termeni cu iz conspiraționist, precum „Xinjiang debunked” sau „Xinjiang terrorism”,  produce un volum și mai mare de conținut de stat.

Mai mult de jumătate din toate rezultatele căutărilor pentru termenul „Xinjiang debunked” și o treime din toate rezultatele căutărilor pentru termenul „Xinjiang terrorism” au provenit în fiecare zi din mass-media de stat chinez, pe toate platformele utilizate.

Propaganda chineză, pe prima pagină

Rezultatele studiului Brookings Institution sunt îngrijorătoare înturcât arată că aproape oricine caută informații despre subiecte sensibile pentru China ar putea să dea peste propaganda chineză – mai ales că ea este disponibilă pe prima pagină, fără să riște să se piardă în negura motoarelor de căutare.

Figure 3: State-backed content dominated top search results for conspiratorial terms like “Xinjiang Debunked” and “Xinjiang Terrorism”

Lumea occidentală este mai conștientă ca niciodată de faptul că China reprezintă o provocare pentru noi. Și în timp ce companiile de tehnologie au învățat cu siguranță să țină pasul cu dezinformarea și propaganda, mulțumită ultimilor 5 ani, este clar că Google ar avea nevoie de câteva schimbări la platforma de agregare a știrilor.