Suspectul din cazul uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia și-a recunoscut fapta
După aproape cinci ani de când jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia a fost ucisă prin detonarea unei bombe amplasate sub mașina sa, persoana acuzată că ar fi plasat dispozitivul explozibil și-a recunoscut fapta.
A fost pentru prima dată când George Degiorgio a vorbit public despre acest caz. În timp ce se afla în închisoare, el a vorbit cu un reporter Reuters care făcea cercetări pentru un podcast despre cazul Caruana Galizia, intitulat „Cine a ucis-o pe Daphne?”, scrie CNN.
Autorul faptei a spus că, dacă ar fi știut mai multe despre jurnalistă, ar fi cerut mai mulți bani pentru a executa lovitura: „Dacă aș fi știut, aș fi cerut 10 milioane. Nu 150.000”.
„Pentru mine a fost doar o afacere. Da. Afaceri ca și până acum”, a spus el, adăugând ulterior că „bineînțeles” că „îi pare rău”.
Degiorgio vorbește acum pentru că avocații lui și ai fratelui său au încercat să obțină o grațiere pentru amândoi în schimbul unei mărturii oficiale despre uciderea lui Galizia și a altor personalități malteze proeminente.
Eforturile avocaților au eșuat, iar acum ucigașul lui Daphne Caruana Galizia vrea să îi doboare și pe alții odată cu el și cu fratele său. „Nu ne vom prăbuși singuri!”, i-a spus el reporterului Reuters, dând asigurări că va pleda vinovat și că va depune mărturie pentru a dezvălui implicarea altor persoane în uciderea jurnalistei.
În cadrul interviului, Degiorgio a declarat că este dispus să depună mărturie că o figură politică malteză de top a încercat să organizeze un atentat împotriva lui Caruana Galizia într-un complot separat, cu doi ani mai devreme.
Un asasinat care a șocat Malta
Moartea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, în octombrie 2017, a șocat Malta. Ea fost cunoscută pentru investigațiile sale privind acuzațiile de corupție împotriva unor persoane importante, inclusiv miniștri din guvernul Partidului Laburist al insulei. Astfel, când a fost ucisă într-o mașină-capcană, au apărut suspiciuni că unele dintre persoanele pe care le investiga ar putea fi implicate în complotul morții sale.
Anchetatorii cred că una dintre aceste persoane este Yorgen Fenech, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din insulă. Fenech a fost identificat ca fiind creierul de către un presupus intermediar, iar primele legături între acesta și jurnalista ucisă au fost făcute în 2018 de Reuters și Times of Malta. El a fost numit proprietarul unei companii cunoscute sub numele de 17 Black, despre care Caruana Galizia a afirmat, fără a cita dovezi, că ar fi fost folosită pentru a mitui politicieni. Fenech a negat acuzațiile care i se aduc, dar nu și-a prezentat încă apărarea.
Modul în care frații Degiorgio și asociatul său au acționat împotriva jurnalistei Daphne Caruana Galizia este explicat pe scurt aici:
Articole asemănătoare
Părți din trupul lui Jamal Khashoggi ar fi fost găsite pe proprietatea consulului general
Meta a redus echipele anti-dezinformare înainte de alegerile din 2024, ceea ce ridică îngrijorări
Patru jurnaliști de la France24, suspendați pentru comentarii antisemite și pro-palestiniene pe social media
Elon Musk îi redă lui Alex Jones contul de X, după un sondaj de pe platformă
Instagram se va concentra pe formatul video și secțiunea ”Reels” în 2022