China, acuzată că ar fi organizat un test nuclear. Experții spun că ar fi de fapt vorba de un fake news
Zvonurile confrom cărora China ar fi organizat teste nucleare în Marea Chinei de Sud pentru a-i speria pe americani s-au dovedit a fi doar fake news, menite să producă panică în rândul populației și să adâncească conflictul dintre cele două state. De asemenea, chinezii nu plănuiesc nici să declanșeze al Treilea Război Mondial, după cum arată experții într-un articol publicat de Gizmodo.
Aceste afirmații mincinoase au fost lansate de către Hal Turner, un simpatizant al extremei-dreapta și gazda unui post de radio din New Jersey. Trecutul lui Turner este marcat de cele 33 de luni petrecute la închisoare, din cauza unor amenințări la adresa a trei judecători din Chicago. Acum, el pretinde că niște “surse militare” neidentificate l-au informat cu privire la o explozie nucleară de aproape 20 de kilotone care a avut loc în Marea Chinei de Sud. Ca termen de comparație, bomba nucleară folosită la Nagasaki a avut o putere tot de aproximativ 20 de kilotone, relatează gizmodo.com.
Turner susține și că autoritățile responsabile cu monitorizarea radiațiilor la nivel global au înregistrat valori excesiv de mari în acea regiune și este de părere că pretinsa acțiune militară a Chinei a fost realizată cu scopul de a-i determina pe americani să renunțe la tendința de a sprijini protestele din Hong Kong. Aceste informații eronate s-au răspândit cu ajutorul unor conturi false de Twitter, care impersonau diverse figuri din domeniul jurnalistic sau care pretindeau să fie conturi oficiale ale anumitor agenții de presă, precum Indo Pacific News.
Cu toate acestea, pe site-ul uradmonitor.com, valorile radiațiilor se încadrează în parametri normali și nu prezintă niciun risc, după cum declară pentru gizmodo.com un specialist universitar în securitatea radiațiilor care a dorit să rămână anonim. Valorile de pe site-ul amintit mai sus sunt susținute și de alte autorități în domeniu, precum cele japoneze, care nu au înregistrat nicio creștere îngrijorătoare a radiațiilor în acea regiune.
Pe deasupra, Rober Rosner, directorul Institutului de Politici Energetice de la Universitatea din Chicago, a declarat că un astfel de test în Marea Chinei de Sud ar fi imposibil de efectuat fără ca cineva să observe acest lucru și fără ca seismografele să perceapă semnalele seismice create de o astfel de explozie subacvatică. Acesta a susținut și că cel mai bun mod de a testa armamentul nuclear nu este sub apă, ci la suprafața acesteia, într-o zi înnorată, întrucât acești factori maximizează șansele ca testul să rămână nedescoperit.
Articole asemănătoare
Rupert Murdoch se retrage de la conducerea imperiului său media. Ce spune industria
Facebook dăunează vieții de zi cu zi a 360 de milioane de oameni, arată un studiu intern
Nelu Tătaru, despre creșterea mare a numărului de cazuri de coronavirus: „Facem o propunere spre starea de urgență”
Jurnalist chemat la poliție pentru ”tulburarea liniștii publice cu ocazia publicării unor articole”, la ordinul primarului din Târgu Mureș
Înalt oficial de la Casa Albă, dezvăluiri sub anonimat: „Fac parte din rezistenţa din interiorul administraţiei Trump”