Cercetătorii chinezi au folosit tehnologia Meta pentru a dezvolta un model AI de uz militar

Cercetătorii chinezi ar fi dezvoltat un program AI pentru uz militar, folosindu-se de Llama, modelul de inteligență artificială generativă al Meta. Llama este oferit gratuit de către companie, menit pentru uz comercial și pentru a deveni un competitor al programelor AI oferite de OpenAI sau Google.

O echipă de cercetători din China, din cadrul unor universități care se află sub conducerea armatei, a folosit Llama (o versiune mai veche a programului) pentru a dezvolta un model de inteligență artificială generativă, care poate fi folosit în scopuri militare. Conform Reuters, programul a fost denumit ”ChatBIT” și a fost creat pentru a „colecta și procesa date și să ofere informații exacte și fiabile pentru luarea deciziilor operaționale”.

În viitor, prin perfecționarea tehnologică, ChatBIT nu va fi aplicat numai la analiza informațiilor, ci va explora și planificarea strategică, instruirea prin simulare și luarea deciziilor de comandă”, adaugă cercetătorii chinezi.

Cu toate acestea, capacitatea ChatBIT este pusă sub semnul întrebării și asta fiindcă baza de date folosită pentru antrenarea modelului – 100.000 de înregistrări de dialog militar – este semnificativ mai mică decât ce se practică de obicei.

Aceasta este o picătură în ocean în comparație cu majoritatea acestor modele care sunt antrenate cu trilioane de elemente, așa că mă face să mă întreb ce reușesc de fapt aici în termeni de capacități diferite”, a declarat vicepreședintele pentru cercetare AI de la Meta, citat de Reuters.

Cu alte cuvinte, baza de date este insuficientă pentru a fi eficientă, iar ChatBIT s-ar putea să fie prezentat într-o lumină extrem de bună de către cercetătorii care l-au construit.

Dincolo de eficiența modelului, Meta interzice utilizarea Llama în scopuri militare și a condamnat efortul din spatele ChatBIT, însă a dat de înțeles că SUA trebuie să obișnuiască să facă față unei mediu de inovație bazat pe surse deschise.

Orice utilizare a modelelor noastre de către Armata de Eliberare a Poporului [numele oficial al forțelor armate din China – n.red] nu este autorizată și contravine politicii noastre de utilizare acceptabilă. În competiția globală privind inteligența artificială, presupusul rol al unei versiuni unice și învechite a unui model american cu sursă deschisă este irelevant, în condițiile în care știm că China investește deja peste un trilion de dolari pentru a depăși SUA în domeniul inteligenței artificiale”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.

Llama este un model deschis publicului, tocmai de asta Meta nu poate face altceva decât să condamne folosirea acestui în scopuri interzice de către companie. Fără mijloace reale de împiedica sau opri folosirea ilegală, politicie de folosire ale Llama ar putea la fel de bine să nu existe.

Chiar dacă Meta nu cere bani pentru folosirea Llama, compania este responsabilă pentru modul în care programul AI răspunde sau cum acesta poate fi exploatat, însă fără reglementări clare din partea guvernelor când vine vorba de inteligență artificială, nimeni nu este răspunzător pentru nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *