Ce sunt procesele SLAPP, folosite împotriva jurnaliștilor, și cum a ”diluat” Consiliul UE legislația anti-SLAPP
Libertatea presei reprezintă fundamnetul societăților democratice, asigurând cetățenilor accesul la informație independentă și obiectivă. Cu toate acestea, în ultimii ani, jurnaliștii se confruntă cu o amenințare crescândă sub forma proceselor strategice împotriva participării publice (SLAPP), utilizate de către anumite entități puternice pentru a-i intimida și descuraja în investigarea și dezvăluirea informațiilor sensibile.
O lege europeană ar fi urmat să rezolve această situație, protejând jurnaliștii împotriva proceselor juridice de răzbunare. Însă așa cum MediaStandard.ro a arătat în trecut, negocierile dintre state în cadrul Consiliului Uniunii Europene pun în pericol această inițiativă. Vom detalia mai multe despre versiunea propusă de Consiliu în cele ce urmează.
Ce reprezintă SLAPP?
SLAPP este un acronim pentru „Strategic Lawsuit Against Public Participation” (Proces Strategic împotriva Participării Publice) și reprezintă o tactică prin care entitățile cu resurse financiare extinse intentează procese împotriva jurnaliștilor sau a altor activiști pentru a-i închide sau pentru a-i determina să renunțe la dezvăluirea unor informații de interes public. Aceste procese nu sunt deschise cu scopul de a câștiga în instanță, ci de a scădea încrederea și de a împiedica libera exprimare a ideilor.
Scopul principal al SLAPP-urilor împotriva jurnaliștilor este de a-i intimida și de a-i descuraja să investigheze subiecte sensibile sau să aducă la lumină abuzurile și corupția. Entitățile care utilizează această tactică încearcă să creeze un precedent negativ prin care să avertizeze și să descurajeze alți jurnaliști sau organizații media să se implice în subiectele care pot fi incomode sau periculoase pentru interesele lor.
Jurnaliștii care se confruntă cu astfel de procese pot fi expuși atacurilor la reputație, dificultăților financiare sau chiar amenințărilor. Presiunea ce este pusă asupra victimelor SLAPP este foarte mare, putând să aducă prejudicii morale și financiare semnificative.
De ce SLAPP-urile sunt și problema UE
SLAPP-urile reprezintă o amenințare serioasă la adresa libertății presei și a transparenței în societate. Ele inhibă abilitatea jurnaliștilor de a îndeplini rolul lor esențial de gardieni ai interesului public, ceea ce, în cele din urmă, afectează democrația și participarea publică. Când jurnaliștii se tem să investigheze subiecte de interes public din cauza amenințărilor legale, cetățenii sunt privați de informațiile esențiale pentru a-și exercita drepturile și responsabilitățile democratic.
Or Uniunea Europenă este cel mai bun reprezentant al democrației. Printre valorile sale se regăsesc accesul la informații și libertatea de exprimare, presa fiind un nucleu central al existenței UE.
Directiva anti-SLAPP a UE este cunoscută și sub numele de „Legea lui Daphne”, în onoarea jurnalistei de investigație malteze Daphne Caruana Galizia, ucisă în 2017. La momentul morții sale, ea se confrunta cu peste 40 de astfel de procese. Și acum, copiii ei încă se luptă cu multe dintre aceste procese, care au fost moștenite postum.
O versiune diluată a legii
Versiunea propusă pentru prima dată de Comisie anul trecut se axa pe cazurile cu „implicații transfrontaliere”. Asta însemna că toate cazurile în care părțile implicate au domiciliul în țări diferite și cele în care participarea publică în cauză este considerată o chestiune de interes public în mai mult de un stat membru vor beneficia de o atenție sporită, potrivit Euractiv.
În plus, propunerea a inclus, de asemenea, o recomandare care detaliază modul în care statele membre pot adopta măsuri similare pentru cazurile interne care nu au implicații internaționale.
Cu toate acestea, Consiliul de Miniștri nu a fost pe deplin de acord cu unele dintre articole. În timpul negocierilor, unele dintre protecții au fost diluate, în special cele legate de aspectele transfrontaliere. Dispoziția privind despăgubirea pentru daune și slăbirea dispozițiilor referitoare la acordarea de costuri au fost, de asemenea, puternic modificate, prima dintre ele fiind chiar eliminată complet.
Pericol pentru jurnaliști înseamnă și pericol pentru UE
SLAPP-urile reprezintă o formă insidioasă de intimidare și descurajare a jurnaliștilor, ce amenință libertatea presei și transparența democratică. Protejarea jurnalismului independent este esențială pentru o societate democratică sănătoasă, mai ales pentru Uniunea Europeană. Nu ne putem imagina o societate europeană puternică, dar în care jurnaliștii se feresc să relateze situații de teama pumnului în gură.
Utilizarea proceselor SLAPP în Europa a crescut îngrijorător în ultimii ani: datele colectate de o organizație ce urmărește aceste procese au arătat că 2020, 2021 și 2019 au fost cei mai mari trei ani înregistrați în ceea ce privește numărul de cazuri SLAPP în Europa.
Schimbările propuse de Consiliu sunt justificate de așa-zisa nevoie de echilibru între protejarea jurnaliștilor și accesul la justiție. Însă eliminarea accesului victimelor SLAPP la daune morale și fizice, printre altele, le permite celor care folosesc această metodă de intimidare să continuie nestingheriți să submineze libertatea de exprimare și, în final, democrația. Vor continua, fără doar și poate, să submineze valorile Uniunii Europene.
1 Comentariu
Articole asemănătoare
Afghanistan: O jurnalistă, susținătoare a drepturilor femeii, a fost ucisă pe stradă
Raport ONU: Forțele israeliene au ucis-o pe jurnalista Shireen Abu Akleh „fără justificare”
Ce se vede la TV de Paște: slujba de Înviere, emisiuni speciale, reality-show-uri și filme pentru familie
”Arhiepiscopul” unei biserici din Florida, arestat în Columbia pentru că vindea un „leac minune” pe bază de clor
Când te ia gura pe dinainte la televiziune, dai în teoriile conspirațiilor