Ce presupune decizia CPI privind ofensiva israeliană din Rafah

Curtea Penală Internațională (CPI), cel mai înalt tribunal al ONU, a emis recent o decizie cu privire la ofensiva militară a Israelului în Rafah, în cazul de genocid deschis de Africa de Sud.

În decizia sa, CIJ a stabilit că Israelul ar trebui să „oprească imediat ofensiva militară și orice altă acțiune în Guvernoratul Rafah, care ar putea impune grupului palestinian din Gaza condiții de viață ce ar putea aduce despre distrugerea sa fizică, în întregime sau în parte”.

Totuși, limbajul ambiguu a dus la neînțelegeri în privința măsurilor pe care Israelul ar trebui să le ia. De exemplu, din cei cinci judecători ai CPI care și-au publicat opiniile cu privire la decizia Curții, patru au considerat că exprimarea folosită lasă loc de prea multe interpretări, conform BBC.

Judecătorul român Bogdan Aurescu a declarat că, deși a votat în favoarea ordinului, în opinia sa, instanța a fost „neclară” în exprimare și a subliniat că nu poate interzice Israelului „să ia măsuri legitime de autoapărare”.

Judecătorul Dire Tladi, din Africa de Sud, nu a fost de acord cu Aurescu, chiar dacă au votat pentru același ordin. El a precizat că i s-a spus Israelului „în termeni expliciți” să își oprească ofensiva din Rafah.

Unii oficiali israelieni au îmbrățișat prima opinie, împărtășită și de Aurescu.

„Ceea ce ne cer ei, este să nu comitem un genocid la Rafah. Nu am comis genocid și nu vom comite genocid„, a declarat consilierul pentru securitate națională Tzachi Hanegbi, citat de Times of Israel.

Întrebat dacă ofensiva de la Rafah va continua, Hanegbi a spus: „Conform dreptului internațional, avem dreptul de a ne apăra, iar dovada este că instanța nu ne împiedică să continuăm să ne apărăm”.

Cu toate acestea, rezumatul judecătorului german Georg Nolte este cel care ar putea face lumină în ceea ce privește limitele și obligațiile pe care le implică hotărârea CPI.

Ordinul, așa cum a votat acesta, interzicea acțiunile militare „în măsura în care acestea ar putea pune în pericol drepturile poporului palestinian” de a fi protejat de un risc de genocid. Însă acesta a subliniat: „Instanța poate juca doar un rol limitat în rezolvarea situației. Acesta trebuie să fie atent să nu depășească limitele a ceea ce poate și trebuie să facă”.

Ce urmează?

Este important de menționat că, deși deciziile CPI sunt obligatorii pentru statele membre, Curtea nu dispune de forțe proprii de aplicare a legii și se bazează pe cooperarea statelor pentru executarea mandatelor și deciziilor sale. În plus, Israelul nu este parte la Statutul de la Roma, tratatul care a înființat CPI, ceea ce complică situația.

Există, totuși, cel puțin o soluție care ar putea stopa ofensiva israeliană în Rafah, în cazul în care guvernul condus de Benjamin Netanyahu continuă violențele în această regiune puternic afectată. Consiliul de Securitate al ONU ar putea lua în considerare decizia CPI ca să impună sancțiuni sau să autorizeze folosirea forței.

Această variantă ridică, totuși, o altă problemă. Orice rezoluție a Consiliului de Securitate poate fi blocată prin veto de către oricare dintre cei cinci membri permanenți (Statele Unite, Regatul Unit, Franța, Rusia și China).

În cazul specific al Israelului, Statele Unite au folosit în trecut dreptul de veto pentru a bloca rezoluții care erau critice față de Israel sau care propuneau măsuri împotriva sa. Și chiar dacă atât SUA, cât și Marea Britanie au adoptat poziții ferme înainte ca Israelul să-și înceapă efectiv ofensiva în Rafah, jurând că se vor opune oricărui act de acest gen, cele două țări par să uite ce tocmai au spus, conform The Guardian. Nu este clar ce le-a făcut să se răzgândească, dar dacă problema violențelor din Rafah va fi adusă pe masa Consiliului de Securitate, ne putem aștepta ca cel puțin o țară dintre SUA și Marea Britanie să își folosească dreptul de veto, blocând efectiv rezoluția.