Ce mai scrie presa internațională despre România: ”ambulanța” monumentelor, evoluția campaniei de vaccinare și democrația directă din Tulcea
România a ajuns din nou în atenția presei internaționale, însă de data asta pentru subiecte mai puțin controversate – spre deosebire de iunie anul trecut, când mai multe publicații străine au vorbit despre ”cel mai bun” falsificator de bani din lume, de origine română, dar și despre moartea unui judecător iranian într-un hotel din București.
În ultimele săptămâni, printre materialele apărute în presa străină care făceau referire la țara noastră se numără povestea ”ambulanței” monumentelor, inovațiile din Tulcea, dar și situația campaniei de vaccinare.
„«Ambulanța» monumentelor României se grăbește să salveze trecutul țării”
Associated Press a publicat, pe 6 iulie, un material despre proiectul înființat în 2016 de architectul român Eugen Vaida, ”Ambulanța pentru monumente”. Alături de voluntari, acesta încearcă în prezent să recondiționeze Castelul Brukenthal, o construcție din secolul XVI, situată în Sibiu.
„Peste două decenii de neglijare au lăsat vechiul castel în mare nevoie de atenție”, notează sursa, care amintește performanțele trecute ale proiectului. Alte 55 de structuri istorice, inclusiv biserici medievale, ziduri de fortificații istorice, vechi mori de apă și situri antice ale Patrimoniului Mondial UNESCO au fost salvate, după ce au suferit din cauza neglijenței autorităților, a legislației slabe și lipsei de finanțare.
„Inițiativele civice, cum ar fi «Ambulanța pentru monumente», intervin pentru a ajuta la conservarea a ceea ce pot. Obiectivul proiectului nu este restaurarea completă a clădirilor – deoarece aceasta ar necesita expertiză care nu este disponibilă – ci salvarea a cât mai multor „monumente imobile” posibil de la pierderea istoriei”, mai afirmă AP.
Sursa mai precizează că proiectul se bucură de susținerea Prințului Charles, a cărui legătură cu România este continuată prin fundația sa, care deține proprietăți vechi și promovează patrimoniul și conservarea naturii.
„Prințul de Wales a crezut în acest proiect de la început. A fost în vizită acum doi ani și a vorbit cu toată lumea – încercând să afle poveștile lor de viață și de ce vin să-și salveze propria moștenire”, a spus arhitectul Eugen Vaida pentru publicația americană.
„România oprește majoritatea importurilor de vaccin Covid-19 pe măsură ce oamenii evită imunizarea”
Cotidianul irlandez The Irish Times a făcut o analiză amănunțită a evoluției campaniei de vaccinare din România, dat fiind faptul că statul care s-a aflat în capul listei UE la demararea imunizării a ajuns la coadă în ceea ce privește numărul de persoane imunizate.
Astfel, jurnaliștii irlandezi amintesc că autoritățile române au fost nevoite să oprească importul de seruri anti-COVID, dat fiind interesul din ce în ce mai scăzut al populației.
„Aproximativ 24% din cei 19 milioane de locuitori ai României au fost inoculați în totalitate, dar campania șovăie în provinciile țării în mare parte rurale din cauza infrastructurii precare, a neîncrederii în stat și a răspândirii teoriilor conspirației prin comunități în care educația pentru sănătate este adesea slabă”, se arată în articol.
Un alt motiv amintit în material este reducerea ratei de infectare, care i-a făcut pe români să uite de importanța imunizării.
The Irish Times notează însă că aproape toate statele în Europa Centrală și de Est sunt îngrijorate cu privire la scăderea numărului de persoane care doresc să se vaccineze. Situația s-ar putea dovedi periculoasă dat fiind faptul că noua tulpină a COVID-19, Delta, pare a fi mai contagioasă și agresivă decât altele.
„Democrația directă va ghida viitorul orașului Tulcea în România”
Pe 6 iulie, publicația europeană The Mayor EU a publicat un material cu privire la unul dintre proiectele implementate de Tulcea, care le va permite locuitorilor să decidă directcum va fi cheltuită o parte din bugetul local.
„Orașul român Tulcea și-a dezvăluit noul său proiect de a oferi cetățenilor dreptul de vot asupra modului în care va fi cheltuit o parte din bugetul municipal. Fondurile alocate inițiativei sunt în total 50.000 de euro (250.000 de lei) și vor fi distribuite organizațiilor extra-guvernamentale care propun proiecte de mediu, educaționale sau de digitalizare”, se arată în articol.
Publicația explică că o astfel de măsură „are ca scop creșterea transparenței autorităților locale, oferind șansa cetățenilor din Tulcea să modeleze orașul în care doresc să trăiască”.
Articole asemănătoare
Uniunea Europeană NU vrea să interzică banii cash
Cât de importantă e prezența instituțiilor publice pe social media?
Clipurile din campania de vaccinare: prea lungi, statice, cu mesaje transmise ineficient
Mitul ”căpșunarii Europei” vs Brain Drain – Profesioniștii români emigrează în Vest
Pastila de (DEZ)INFORMARE: Informații false la televizor?! Misinformation vs. fake news