Ce ar trebui să înțelegem din programul TVR de Revelion și reacțiile de după
Revelionul a prevestit reaprinderea unui subiect care, din când în când, revine în atenția publică: cum gestionează TVR banii. Răspunsul dat, pe scurt, ar fi ”într-un mod total greșit”, însă ar însemna să ignorăm problemele mult mai profunde care înconjoară televiyiunea publică şi, deopotrivă, sistemul politic din spatele său.
MediaStandard vă prezintă firul evenimentelor și declarațiile făcute ulterior, dar și care este cea mai mare problemă a Societății Române de Televiziune:
Un Revelion cât o pandemie
E neclar cât de mult a fost gândit programul special din seara dintre ani, difuzat pe TVR 1, însă rezultatul a fost un fiasco total. ”Vacanța Mare”, formată din Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu, a început poate cel mai discutabil moment umoristic în apropierea miezului nopții.
Programul a început cu o parodie muzicală la adresa unor personaje cunoscute românilor: Marcel Vela, Raed Arafat şi Klaus Iohannis. Ulterior, Mihăescu a intervenit, cu puțin timp înainte de miezul nopții: „Doamnelor şi domnilor, breaking news! Nici în noaptea de Anul Nou nu suntem lăsaţi, de la Cotroceni vorbeşte ăla. Ştiţi voi…“, conform Adevărul.
Klaus Iohannis, parodiat de George Tănase, a afirmat, printre altele: „2020 a fost un an al încercărilor, în sensul în care fiecare a încercat să se descurce cum poate. Unii au agonisit, alţii nu. Unii au mâncat, alţii nu. Ne-am petrecut toţi anul închişi. Anul 2021 va fi Anul Bivolului în calendarul chinezesc. Sau Anul Boului în calendarul românesc. Tre’ să fii tare bou să mai stai închis în casă!“ şi „Sunt trist, dragii mei români. Am rămas singur în această noapte specială. Carmen s-a culcat, Ludovic cine ştie pe unde mai dansează. Doamna Merkel nu mi-a trimis nici măcar un mesaj cu fie ca… Mi-aş fi dorit să fi făcut şi eu Revelionul cu alţi preşedinţi, dar nu m-au sunat. Ei mă sună doar când au nevoie de ceva de la mine: «Klaus, n-ai şi tu nişte păduri?», «Klaus, nu ne dai nouă Roşia Montană?». Uneori aşa îmi vine să-i înjur în germană!”.
„Spectacol grotesc”
Dincolo de umorul discutabil, care oricum e subiectiv, reacțiile nu au întârziat să apară. Rețelele de socializare au fost martorele șocului manifestat de diferite persoane din sfera publică, care au vizionat (sau au auzit) de programul de la TVR.
Însă cea mai proeminentă a fost vocea Dorinei Rusu, membru CNA, care a descris programul ca fiind un „spectacol grotesc“, dar și că în emisiunea TVR „nu este vorba doar despre nişte glume proaste la adresa autorităţilor care gestionează criza generată de pandemie, ci despre faptul că televiziunea publică, într-un moment din an în care foarte mulţi oameni se uită la televizor, ia în derâdere regulile de protecţie anticoronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor“.
Și Radu Herjeu, coleg la CNA cu Dorina Rusu, a comentat situația: „Am înțeles din relatări (căci eu n-am avut sarcină de serviciu să mă uit la TVR în noaptea de revelion ) că programul imaginat de specialiștii televiziunii publice a reușit performanța rarisimă de a ultragia 99% din populația țării: pe progresiști și conservatori, pe fanii locatarului de la Cotroceni, pe cei ce poartă mască și pe credincioșii români ortodocși. La care se adaugă cei cu bun gust și cu simțul umorului, minoritari oricum. Din câte am văzut, s-a și dat semnalul începerii construirii eșafoadelor pentru cei vinovați și constituirii tribunalelor poporului, așa cum e normal într-o democrație. Nu știu, însă, ce soartă îi așteaptă pe cei care nu vor să participe la circul acesta politic și se încăpățânează să aplice doar legea, nu umorile proprii sau de grup”.
De la comunicate la întâlniri informale
Următorul eveniment notabil este anunțul președintelui Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, că se va întâlni cu șefa CNA marți. Conform politicianului USR, discuția va viza programul difuzat de TVR1 în noapte de Revelion. Mai mult, Bulai spune că îi va cere Consiliului Național al Audiovizualului o opinie privind situația din noaptea dintre ani, însă e neclar la ce se referă.
Parlamentul numește, prin vot, PDG-ul TVR. CNA, ca și Consiliu, poate doar să dea amenzi sau avertismente, în baza Legii Audiovizualului. Dacă poate sau nu să pedepsească satira (de prost-gust, dar satiră în orice caz), asta este discutabil, dat fiind faptul că vorbim de demarcarea unei linii fine între umor și atac.
Banii vorbesc…
Știm deja că Televiziunea Română nu e străină de scandaluri în care sunt expuse niște cifre covârșitoare. Ne amintim sumar numai de salariul de 15.000 euro lunar al poetului Mircea Dinescu, leafa de 8.000 de euro încasată de fostul jurnalist Antena 3, Ionuț Cristache, actual realizator al emisiunii România9, dar și de performanța președintelui-director general al SRTV, Doina Gradea, de a avea venituri mai mari decât președintele (țării).
Așa că sumele încasate numai de cei doi comedianți (care se ridică, conform spuselor Paginademedia, la câteva zeci de mii de euro) nu sunt o surpriză. Unde mai punem că producția, care nu intră în suma negociată de Mihaescu și Pietreanu, a fost tot pe banii TVR.
De fapt, banii sunt miza în Televiziunea Română. Nu audiența, nu informarea publicului, nici măcar publicitatea politică – pentru că TVR reușește performanța să aibă un rating mic pentru ce ar trebui să facă: să se adreseze tuturor românilor, că doar e televiziune de stat.
Ciolanul public
În ciuda faptului că Televiziunea Română e o instituție media, numirea conducerii se face politic, în funcție de opțiunile Parlamentului. În ultimele zile, tot mai multe persoanee (preponderent politice) cer reformarea TVR, fie prin schimbarea PDG-ului, fie prin închiderea Televiziunii Române și deschiderea alteia.
Însă aceste opinii omit să spună că, la fel ca și Doina Gradea, următorul PDG va fi numit tot politic, iar ”noul” TVR va funcționa după același sistem.
Petrișor Obae, de la Paginademedia.ro, susține că tocmai acest sistem permite TVR-ului să sfideze tot și pe toți, inclusiv publicul: „Problema este una structurală la TVR: ține nu de cine e șef, ci de cum se pune șeful. Politic! Câtă vreme conducerea Televiziunii publice e numită politic, tot mecanismul funcționează ca atare și alimentează sfidarea! Și cum în politică nu meritocrația, ci loialitatea primează, așa e și la TVR. Fiecare șef și i-a adus pe ai lui, nu a stat să aplice vreun criteriu de competență”.
Jurnalistul continuă, afirmând că „sfidarea este litera de lege într-un astfel de sistem politic, așa cum este TVR. Și nu ține de un om anume. Sistemul o permite. Un sistem în care nimeni nu dă socoteală nimănui”. Soluția propusă de Petrișor Obae este, pe scurt, «schimbarea legii»”.
Televiziunea Română e un magnet pentru scandaluri și prea puțin pentru jurnalism de calitate – nu pentru că n-ar putea să-l facă, ci pentru că e prea puțin profitabil pentru politic și numiții săi.
Articole asemănătoare
Macron spune că oamenii care răspândesc fake news ar trebui trași la răspundere
„Un prieten are probleme”. Putin va împrumuta 1,5 miliarde de dolari Belarusiei
Facebook a închis mai multe pagini, cu doar câteva zile înainte de alegerile din Bangladesh
Facebook analizează dezinformarea anti-vaccin: grupuri mici sunt responsabile de 50% din comentariile conspiraționiste
Libertatea își cercetează o jurnalistă, după ce aceasta ar fi fost implicată în afacerile Primăriei Capitalei