Ce a scris presa internațională despre incendiul de la Matei Balș
Presa a consemnat, din nou, o tragedie în sistemul sanitar din România. Decesul a șapte persoane în urma incendiului de la Matei Balș a stârnit revoltă și a fost prilej pentru reiterarea lacunelor pe care le avem la capitolul sănătate.
Însă nu numai mass-media din România a urmărit subiectul. Presa din întreaga lume a scris cu privire la cele întâmplate la Institutul Matei Balș din București, subliniind repetitivitatea tragediilor: de la Colectiv la Spitalul de la Piatra Neamț, apoi la cel de săptămana trecută.
Euronews consemnează că incendiul în care și-au pierdut (inițial) viața patru persoane, „la doar trei luni după ce un alt incendiu dintr-un spital a ucis 10 persoane la nord de capitala României”.
„După accident, autoritățile au anunțat controale în unitățile de terapie intensivă din toată țara”, mai explică publicația, făcând referire la anchetele realizate de Ministerul Sănătății și alte instituții abilitate.
Lacunele sistemului de sănătate au fost marcate și într-un articol publicat de Reuters. Acesta vorbește despre corupția și ineficiența sistemului, dar și despre lipsa de implicare a autorităților în remedierea problemelor: „Chiar și înainte de pandemie, sistemul de sănătate al României fusese sub presiune, supus corupției și ineficiențelor. Țara are una dintre cele mai puțin dezvoltate infrastructuri de asistență medicală din UE. Statul a construit un spital în ultimele trei decenii, cheltuie cel mai puțin asistența medicală în Uniunea Europeană și zeci de mii de medici și asistenți au emigrat”.
The Jakarta Post, una dintre cele mai cunoscute publicații în limba engleză din Indonezia, amintește de „cultura reparațiilor improvizate”, citând AFP.
Protestele AUR, menționate de presă
În acest weekend, Alianța pentru Unirea Românilor – partidul numit de presa națională drept surpriza ultimelor alegeri – a protestat în urma incendiului de la Balș și a cerut ca ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, să își dea demisia. Senatoarea Diana Șoșoacă a afirmat, din fața Ministerului, că vrea să intre în clădire pentru a lua legătura cu membrul Cabinetului Cîțu.
Manifestațiile din București au ajuns și în paginile unei publicații din Arkansas, Statele Unite ale Americii. Aceasta a notat că „protestul a fost organizat de Alianța pentru Unirea Românilor, un partid politic de dreapta înființat în urmă cu puțin peste un an de lideri care s-au opus căsătoriei între persoane de același sex și au susținut clericii ortodocși care au sfidat restricțiile pandemice pentru a organiza ceremonii religioase”, dar a amintit și de inițiativa partidului de a dona banii proveniți din finanțarea de stat pentru construcția unui nou spital – măsură catalogată de o parte a presei din România ca fiind populistă.
AbcNews a notat, la rândul său, cererea protestatarilor conduși de AUR pentru demisia lui Vlad Voiculescu, adăugând însă că a fost cerut inclusiv ca și președintele să facă un gest similar. Mai mult, articolul prezintă și poziția ministrului Sănătății, care „a convenit că România trebuie să-și îmbunătățească infrastructura medicală”.
„Sute de protestatari au mers către Ministerul Sănătății din România, în urma unui incendiu mortal la unul dintre cele mai importante spitale din țară pentru pacienții din Covid, care au luat cel puțin cinci vieți.
Manifestanții i-au cerut președintelui României, Klaus Iohannis, ministrului sănătății și șefului de urgențe să demisioneze”, scrie și The Independent.
Articole asemănătoare
Telegram va începe să modereze mesajele private, după arestarea CEO-ului
Autoritățile au închis un site, el a revenit – cu un domeniu schimbat
Cum s-a văzut rasismul din Ditrău în presa internațională
Cum plănuiește un startup canadian să reînvie jurnalismul local
TikTok, dată în judecată pentru folosirea datelor personale ale copiilor