Ce a făcut echipa lui Navalnîi după ce a aflat de otrăvirea sa. „Dacă nu am fi luat acele sticle, ar fi dispărut până acum”
Principalul opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, ar fi fost de fapt otrăvit înainte de a ajunge în aeroportul din Tomsk, indică noi indicii din investigație.
Deși până acum se credea că agentul Novichok a fost introdus în ceaiul pe care politicianul rus l-ar fi băut nu cu mult timp înainte de îmbarcarea în avion, șefa echipei de investigații a lui Navalnîi susține că otrăvirea ar fi avut loc în camera de hotel, conform BBC.
După ce au aflat că Aleksei Navalnîi a intrat în comă în timpul zborului spre Moscova, echipa acestuia s-a dus la hotelul unde acesta a stat, povestește Maria Pevchikh: „Știam că ceva nu este în regulă. Și, desigur, aceasta este Rusia. Spre groaza mea, otrăvirea aici este aproape normă”.
Pevchikh și alți colegi de-ai săi au fost nevoiți să se asigure că nimeni nu intră în cameră cât au căutat, prin așezarea unui scaun în fața ușii și ocuparea acestuia pe rând. Aceasta a povestit că nu știau după ce să se uite, însă au filmat întreaga încăpere. (Filmarea a fost ulterior făcută publică pe pagina de Instagram a activistului).
„Am intrat, am avut prezența de spirit să aducem mănuși de cauciuc – datorită coronavirusului le avem întotdeauna cu noi acum”, a spus aceasta.
Au luat cu ei diferite obiecte pe care credeau că Navalnîi le-ar fi atins. Printre acestea se numără și câteva sticle de plastic, pe care le-au pus în pungi. „Dacă nu am fi luat acele sticle din Tomsk, acestea ar fi dispărut fără urmă până acum”, susține Pevchikh .
Operațiunea ”sticla”
În mod normal, obiectele ar fi trebuit predate autorităților, așa cum le-a spus și unul dintre angajații hotelului, însă echipa lui Navalnîi a refuzat.
Apoi a urmat o întreagă strategie de ascundere a obiectelor colectate, printre care se numără și sticla unde ar fi fost găsite urme de Novichok, prin bagaje. Abia când autorităților ruse le-au permis apropiaților lui Navalnîi să-l viziteze în Berlin, sticla a ajuns în posesia cercetătorilor germani – tot în bagaj.
„O sticlă avea urme microscopice de Novichok – același agent care a fost găsit în corpul lui Aleksei de către trei laboratoare independente”, susține Maria Pevchikh. Totuși, sticla cu pricina nu ar fi sursa otrăvirii.
Articole asemănătoare
Ramona Săseanu și Liviu Popescu revin în funcțiile de directorii interimari ai TVR și SRR
„First Contact”, aplicația românească de protecție anti-Covid-19 a fost lansată. Autoritățile române nu sunt interesate
Ministerul pentru Mediul de Afaceri le ușurează treaba antreprenorilor: platforma Business Romania, lansată
Festivalul de Jurnalism de la Perugia a început. Presa din întreaga lume își declară solidaritatea cu colegii ucraineni
Privarea de libertate a jurnaliștilor a înlocuit asasinatele. Aproape 500 de lucrători media, închiși