Telemunca este o modalitate de acțiune sigură din punct de vedere sanitar, pentru angajații companiilor într-o astfel de criză pandemică. Dar, un stud…
Serviciul de muzică prin streaming Spotify va lansa Enhance, o funcție pe care utilizatorii o pot folosi pentru a-și îmbogăți listele de melodii cu câ…
Venirea la putere în Afganistan a talibanilor a avut un preț pentru jurnaliști, resimțit chiar de doi angajați ai publicației online EtilaatRoz.
Jurnalistul Nemat Naqdi și editorul video Taqi Daryabi relatau despre un protest al femeilor împotriva…
Alfi Inc., o companie mică de software de inteligență artificială (AI), are planuri ambițioase de a utiliza recunoașterea facială pentru a direcționa …
Organizația Națiunilor Unite a fost atacată de către hackeri în primăvara acestui an, fiind afectate câteva părți din sistemul informatic.
Purtătorul de cuvânt ONU a afirmat pentru presa americană că atacul, care a avut loc în luna aprilie, a fost…
Supranumită ”a doua revoluție culturală” a Chinei, noua politică impusă de Partidul Comunist stabilește industriei de entertainment limite care vizeaz…
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, zvonurile amenințau să submineze moralul civil și chiar să provoace tulburări în cadrul comunității milit…
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a afirmat pentru un canal de YouTube favorabil regimului de la Kremlin că a primit amenințări din partea susținătorilor lui Navalnîi după publicarea unor informații despre ea.
Î…
În cadrul unei audieri parlamentare, reprezentantul Sky News Australia a negat că instituția media ar fi difuzat dezinformare cu privire la COVID-19 ș…