Canada nu mai tolerează discursul instigator la ură de pe social media, după ce o familie musulmană a fost ucisă
Discursul instigator la ură de pe social media nu va mai fi tolerat de Canada, care plănuiește adoptarea unei legi prin care acesta poate fi pedepsit cu până la 50 de mii de dolari canadieni – pentru a repetarea faptei.
Legea nu va viza „expresii simple de antipatie sau de dispreț”, ci cele mai extreme forme de ură care „exprimă detestarea sau denigrarea unei persoane sau a unui grup pe baza unui motiv interzis de discriminare”, a explicat procurorul general al Canadei, David Lametti, conform Gizmodo.
Cei găsiți vinovați de instigare la ură vor primi amenzi de până la 20.000 de dolari canadieni pentru prima abatere și 50.000 de dolari canadieni pentru a doua abatere. Legea nu va pedepsi însă companiile de social media care găzduiesc un astfel de conținut, acestea fiind scutite de amenzi.
„Discursul de ură contrazice direct valorile care stau la baza libertății de exprimare și a Cartei Drepturilor noastre. Amenință siguranța și bunăstarea țintelor sale. Reduce la tăcere și intimidează, mai ales atunci când ținta este o persoană sau o comunitate vulnerabilă. Când se răspândește discursul de ură, victimele își pierd libertatea de a participa online la societatea civilă”, a mai spus Lametti.
O familie canadiană, ucisă într-un atac premeditat
Anunțul făcut de partidul aflat la putere în Canada a venit după ce o familie musulmană a fost ucisă într-un atac premeditat.
Pe 6 iunie, un șofer de camion de 20 de ani a intrat cu mașina într-o familie cu doi copii, ucigând părinții, bunica și unul dintre copii. Băiatul de nouă ani a fost singurul supraviețuitor și a avut nevoie de îngrijri medicale.
„Procuratura a declarat luni că cele patru acuzații de crimă ale lui Nathaniel Veltman constituie un act de terorism, iar procurorii au actualizat aceste acuzații conform codului penal al Canadei. Poliția susține că incidentul ar fi fost un atac planificat și premeditat care vizează musulmanii”, informează The Guardian.
Articole asemănătoare
Principalul opozant al lui Vladimir Putin a fost condamnat la închisoare
Rusia blochează accesul la variantă în rusă a publicației The Moscow Times, din cauza relatărilor despre război
Noile schimbări Google te ajută să ții pasul cu evoluția epidemiei de coronavirus
Un deceniu petrecut în instanță. Scandalul Google vs Oracle, tranșat de Curtea Supremă a SUA
Facebook a eliminat o rețea de manipulare, asociată cu PSD