Campanie de dezinformare în București: „Vaccinul ROR conține celule de fetuși avortați”
O adevărată campanie de dezinformare este în plină desfășurare în București. Părinții află, prin intermediul unor fluturași distribuiți în căsuțele poștale că vaccinul împotriva rujeolei ar conține „celule de fetuși avortați” și pesticide.
Pentru credibilitate, autorii fluturașilor au pus siglele Organizației Mondiale a Sănătății și UNICEF, precum și sigla Ministerului Sănătății. UNICEF s-a delimitat deja de mesajul anti-vaccin, îndemânându-i pe părinți să își imunizeze copiii. „Dorim să atragem atenția asupra unei campanii de dezinformare despre imunizare, care are loc în România. Logo-urile aparținând UNICEF, Organizației Mondiale a Sănătății și Ministerului Sănătății sunt folosite fără autorizare. UNICEF subliniază că vaccinurile sunt sigure și salvează viețile copiilor. Lucrăm împreună cu Ministerul Sănătății și cu Organizația Mondială a Sănătății pentru promovarea imunizării. Vaccinurile sunt sigure, eficiente din punct de vedere financiar și salvează viețile a milioane de copii”, arată UNICEF pe contul de Facebook.
ProDecizii Informate, organizația semnată pe fluturași, afirmă că afișele nu îi aparțin, deși mesajele transmise sunt similare cu cele de pe site-ul organizației.
Ministerul Sănătății „se delimitează ferm de campania de dezinformare și manipulare referitoare la ineficiența și riscurile vaccinării, apărută în spațiul public, pe retelele de socializare sau prin materiale tiparite, distribuite in zone aglomerate sau în cutiile poștale”, se arată într-un comunicat al instituției.
„Facem mențiunea că autorii campaniei inițiate împotriva vaccinării utilizează fără aprobarea Ministerului Sănătății sau al partenerilor săi identitatea vizuală a campaniei precum însemnele oficiale ale instituțiilor partenere, iar materialele conțin informații false care pot induce în eroare părinții și pot pune în pericol sănătatea populației”, se mai precizează în comunicatul citat.
Articole asemănătoare
Repetiția, mama minciunii. Metodele folosite de politicieni pentru a influența publicul
Unei echipe de jurnaliști din Franța i s-a interzis accesul la taberele de refugiați
Noi schimbări la vârful Antena 3. Postul și-ar propune creșterea ponderii știrilor
Presa din România a preluat afirmațiile înșelătoare despre ”reclasificarea” pericolului COVID de către Norvegia
Gafa unei publicații locale din Anglia: a încurcat un bărbat cu ruda sa, realul criminal